CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 -9 IUNIE  Un fond care mizează pe scădere a bătut randamentele de la BVB

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 iunie 2015

Un fond care mizează pe scădere a bătut randamentele de la BVB

Titlurile fondului "Certinvest Short Fund", care mizează pe scăderea cotaţiilor, au oferit un randament de 9,32%, în perioada 2-9 iunie, raportat la euro, depăşind creşterile tuturor acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti şi clasându-se la mare distanţă faţă de alţi jucători din piaţa fondurilor.

La BVB, cel mai bun plasament a fost reprezentat, în perioada analizată, de acţiunile "Alumil Rom Industry" (ALU), care s-au apreciat cu 7,22%, raportat la euro.

Alumil a înregistrat, în primul trimestru, un profit de 106.915 lei, faţă de o pierdere de 437.132 lei, pe fondul unor vânzări de 10,39 milioane de lei, în scădere cu 28,14% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut.

Alumil este filială a companiei Alumil Aluminium Industry din Grecia, un grup ce activează în industria de extrudare a aluminiului la nivel internaţional. ALUMIL Salonic deţine 55,90% din acţiunile ALU, în timp ce directorul general Michail Sotiriou are o participaţie de 23,95%.

Locul secund în topul creşterilor de la Bursă a revenit acţiunilor "Aerostar" Bacău, cu o apreciere de 3,46%, fiind urmate de titlurile "Impact Developer&Contractor" (cu un plus de 2.81%).

Acţionarii "Impact Developer&Contractor" (IMP) au aprobat, recent, o emisiune de obligaţiuni corporative negarantate în valoare maximă de 135 milioane lei, pentru a finanţa centrul urban Greenfield Plaza.

Emisiunea va avea o maturitate de cinci ani, dobânda fixă urmând să fie în intervalul 5,5%-7%/an.

Fondurile atrase vor fi folosite pentru construcţia centrului urban Greenfield Plaza din cartierul Greenfield, ce va avea o suprafaţă totală de 10.400 mp, constând în centru spa, piscină, supermarket, zonă servicii şi sediu administrativ. Totodată, se vor aloca fonduri şi pentru infrastructura şi utilităţile aferente cartierului Greenfield, precum şi pentru elaborarea PUZ/PUD-urilor pentru etapele de dezvoltare aferente proiectelor următoare din cartier.

În intervalul analizat, indicii BET, al celor mai lichide zece companii listate, şi indicele extins BET-XT au avut deprecieri de peste 2 procente, în timp ce BET-FI, indicele SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a scăzut cu 2,05%.

În cadrul BET, acţiunile Banca Transilvania s-au apreciat cel mai mult, cu 1,76%, în timp ce titlurile SIF Transilvania scăzut cu 0,33%, aceasta fiind cea mai mică scădere din BET-FI.

Pe piaţa fondurilor, titlurile Certinvest Short Fund au fost urmate de cele ale Active Dinamic (+0,86%) şi BT Euro Obligaţiuni (+0,1%).

La depozitele în euro, cel mai bun randament ar fi fost obţinut la Millennium Bank (+0,03%), în timp ce un plasament în lei la aceeaşi bancă ar fi adus un minus de 0,65% raportat la euro, din cauza deprecierii monedei naţionale cu 0,60%. Totodată, aurul a scăzut cu 3,36%.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor.

Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb