CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 NOIEMBRIE - 6 DECEMBRIE Aurul - din nou în atenţia investitorilor

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 decembrie 2018

Aurul - din nou în atenţia investitorilor

Cotaţia aurului a crescut cu 1,1%, în intervalul 29 noiembrie - 6 decembrie, preţul metalului preţios înregistrând deprecieri doar în două din cele şase zile analizate, depăşind astfel nivelul de 1.240 de dolari/uncie, în condiţiile în care, în perioada avută în vedere, pieţele de acţiuni internaţionale s-au confruntat cu scăderi importante ale cotaţiilor.

Evoluţia negativă a burselor internaţionale din şedinţa de tranzacţionare de marţi, 4 decembrie, a împins preţul aurului la un maxim al ultimelor cinci luni, de 1.244 dolari/uncie, deprecierea dolarului contribuind la creşterea metalului preţios.

Vineri, Departamentul Muncii al SUA a publicat raportul lunar referitor la situaţia pieţei muncii în noiembrie, conform căruia economia americană a creat 155.000 de locuri noi de muncă, sub cifra estimată, de 200.000.

Fawad Razaqzada, analist la Forex.com, a declarat anterior pentru Reuters, referitor la evoluţia viitoare a metalului preţios: "Dacă aurul ar trebui vreodată să înregistreze un raliu semnificativ, acel moment ar fi acum. Suntem într-un mediu de lichidare a activelor riscante, în care acţiunile şi randamentele (obligaţiunilor americane) au scăzut rapid, timp în care nici dolarul nu a evoluat prea bine. În timp ce unii investitori aşteaptă raportul privind locurile de muncă din SUA, alţii acordă mai multă atenţie indicatorilor tehnici şi aşteaptă ca nivelul de rezistenţă de la 1.240 de dolari să cedeze (n.r. pentru a cumpăra)".

Totodată, potrivit sursei menţionate, un reportaj al Wall Street Journal de joi nota că Rezerva Federală ia în considerare dacă să semnaleze adoptarea unei noi strategii cu privire la creşterea ratei dobânzilor de referinţă din SUA, după o eventuală creştere din această lună.

"Aurul este sensibil la schimbările de politică monetară (n.r. a SUA)" a spus pentru sursa citată Mark To de la WingFung Precious Metals din Hong Kong, adăugând: "Dacă vom avea o încetinire a creşterii dobânzilor, mă gândesc că, până la sfârşitul anului curent, aurului îi va fi uşor să atingă 1.250-1.260 de dolari".

De asemenea, şi argintul a consemnat o apreciere a cotaţiei. La mijlocul zilei bursiere de vineri, 30 noiembrie, metalul alb se tranzacţiona la un preţ de 14,1 dolari/uncie, în timp ce la sfârşitul zilei bursiere de joi, 6 decembrie, argintul se tranzacţiona la un preţ de 14,47 de dolari/uncie, conform datelor disponibile pe site-ul "bullionvault.com".

În ceea ce priveşte tranzacţiile cu aur denominate în euro, conform investing.com, în data de 30 noiembrie, metalul galben a început să fie tranzacţionat la preţul de 1.074,59 euro/uncie. Până la sfârşitul şedinţei din data de 6 decembrie, aurul era cotat la puţin peste 1.090 euro/uncie.

Trecând la piaţa noastră de capital, pe primul loc în clasamentul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se găsesc titlurile Ves (VESY), care au crescut cu 9,69%, în raport cu moneda euro, în intervalul 29 noiembrie - 6 decembrie.

Al doilea loc în acest top a fost ocupat de acţiunile Zentiva (SCD), cu o apreciere de 8,34%, în timp ce titlurile emitentului Electrocontact (ECT), cu un avans de 7,42%, completează clasamentul celor mai bune evoluţii de la BVB, din intervalul menţionat.

Indicele BET, al celor mai lichide cincisprezece companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere marginală, în perioada 29 noiembrie - 6 decembrie, de 0,09%, în raport cu moneda euro, în timp ce indicele BET-XT, care include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră, a avut o scădere de 0,4%, în acelaşi interval.

Cea mai bună evoluţie din cadrul ambelor coşuri de acţiuni a fost bifată de acţiunile instituţiei de credit Banca Transilvania (TLV), cel mai lichid emitent de la bursa locală, a căror cotaţie a urcat cu 3,41%, în raport cu moneda euro.

În şedinţa de joi, 6 decembrie, cotaţia TLV s-a depreciat cu 0,61%, în contextul unui volum de 4,79 milioane de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de 2,85 milioane de unităţi.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri, plus Fondul Proprietatea (FP), a suferit cea mai acută retragere din rândul indicilor BVB analizaţi, de 0,81%, în raport cu moneda unică europeană.

Din cadrul acestui indice, cele mai performante titluri au fost cele ale SIF Muntenia (SIF4), care au crescut cu 1%, în intervalul 29 noiembrie - 6 decembrie.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 28 noiembrie - 5 decembrie, este condus de titlurile Certinvest BET Index, care au crescut cu 1,83%.

Pe locul al doilea al acestui podium s-a situat BRD Index, ale cărui titluri au înregistrat o creştere de 1,59%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de BT Index Romania ROTX, care au urcat cu 1,51%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 25 septembrie - 2 octombrie, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,05%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 18,63%, în perioada 29 noiembrie - 6 decembrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 15:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de aproximativ 3.358 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 59,47 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb