CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 OCTOMBRIE - 7 NOIEMBRIE Alro şi Alumil, în topul creşterilor de la BVB

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 9 noiembrie 2017

Alro şi Alumil, în topul creşterilor de la BVB

Ioana Sechel, BRK Financial Group: "Preţul internaţional al aluminiului s-a înscris pe un trend ascendent încă de la finalul anului 2015, ceea ce are un efect pozitiv şi asupra cotaţiei Alro"

Acţiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina au rămas pe prima poziţie, în topul randamentelor de la Bursa de Valori Bucureşti, după o apreciere de 18,89%, în perioada 31 octombrie - 7 noiembrie, poziţia a doua revenind titlurilor "Alumil Rom Industry", cu un plus de 13,84%, raportat la euro.

"Acţiunile Alro Slatina (ALR) s-au apreciat semnificativ la începutul acestei luni, după ce societatea a anunţat demararea unor investiţii masive conform planului de afaceri care previzionează că până în 2021 investiţiile totale ale companiei se vor ridica la peste 190 de milioane de dolari, din care 100 de milioane de dolari pentru proiectele de creştere a eficienţei energetice", ne-a declarat Ioana Sechel, Analist Financiar BRK Financial Group.

Domnia sa a precizat că preţul internaţional al aluminiului s-a înscris pe un trend ascendent încă de la finalul anului 2015, ceea ce are un efect pozitiv şi asupra cotaţiei acestei acţiuni.

Şi Cristina Boicu, Head of Equity Sales Raiffeisen Bank România, identifică evoluţia preţului aluminiului drept unul dintre motivele aprecierii Alro. Domnia sa ne-a declarat: "În cazul companiei Alro, au fost factori de piaţă care au susţinut preţul acţiunilor, dar şi factori intrinseci. Astfel, preţul mediu al cotaţiei aluminiului a crescut cu 20% anul acesta faţă de media anului trecut, dar se poate observa şi un nou val de creşteri pentru preţului aluminiului de la începutul lunii august. De asemenea, compania a finalizat recent invesţii pentru creşterea capacităţilor de producţie a livrărilor cu valoare adăugată mare şi creşterea eficienţei energetice".

În primul semestru din acest an, producătorul de aluminiu a obţinut un profit net de aproape 156 de milioane de lei, de circa trei ori mai mare decât cel raportat în perioada similară din 2016.

Acţionarul majoritar al companiei este Vimetco NV, ce deţine 84,19% din capitalul social al producătorului de aluminiu, în timp ce Fondul Proprietatea (FP) are un pachet de 10,21% din titlurile societăţii.

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", ne-a declarat: "Alro a trecut pe profit în 2016, după ce timp de patru ani a fost pe pierdere. Trendul ascendent a început încă de la publicarea rezultatului pe 2016. Apoi, Alro a confirmat cu rezultate bune şi la nivelul primului semestru din 2017, iar intenţia de a implementa un program de investiţii de peste 100 milioane de dolari pentru creşterea eficienţei energetice şi scăderea consumurilor a accentuat trendul de creştere".

În opinia domnului Tihon, titlurile "Alumil" au început să crească după ce compania a anunţat că intenţionează să vândă imobile în valoare de 4 milioane de euro. "În condiţiile în care la momentul anunţului, capitalizarea societăţii era de doar 4,4 milioane de euro, se poate anticipa un rezultat bun pentru anul acesta, iar de aici un dividend cu randament ridicat la anul", ne-a explicat brokerul citat.

Principalii indici ai BVB au fost în scădere în intervalul analizat, în timp ce BET-FI, indicele celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 3,14%.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile SIF Muntenia (SIF4), a căror cotaţie a urcat cu 6,24%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 0,17%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost bifată de acţiunile Alro.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB, s-a depreciat, în perioada analizată, cu 1,18%, în raport cu moneda euro.

Cea mai bună evoluţie, în intervalul menţionat, din componenţa principalului indice al bursei a fost înregistrată de acţiunile OMV Petrom (SNP), a căror apreciere a fost de 2,84%, în raport cu moneda euro.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 31 octombrie - 7 noiembrie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o apreciere de 1,37%.

Pe locul al doilea, în acest clasament, s-a situat FDI Audas Piscator, ce a înregistrat o creştere de 1,12%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile FDI Piscator Equity Plus, care au urcat cu 0,78%.

Depozitele bancare în lei au avut un randament de 0,08%, în intervalul menţionat, în timp ce depozitele în euro au avut un randament de 0,02%.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,86%, iar cursul monedei naţionale în raport cu cea europeană a crescut cu 0,04%, în intervalul de timp precizat.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 10,99%.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 14:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 7190 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de aproximativ 125 de miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb