Cel mai mare monument

În centrul capitalei Letoniei se află un monument impresionant. Înalt de 42 de metri, are în vârf o statuie a Libertăţii. A fost construit în 1931 şi, pentru că onorează independenţa de stat a Letoniei, era cât pe ce să fie demolat în anii "puterii sovietice".

Zilele trecute eram în Riga, în concediu, cu soţia mea, şi admiram monumentul. Trebuie să fi fost o întreprindere cu adevărat naţională, pentru că în structura sa a intrat echivalentul a circa 200 de vagoane de cale ferată încărcate cu cupru, travertin şi granit, iar Letonia este o ţară mică (în prezent are două milioane de locuitori). Dar cel mai interesant lucru, cred, despre Monumentul Libertăţii din Riga este acela că a fost construit în întregime din donaţii private.

Ceea ce mă aduce la tema editorialului de astăzi. Încep cu o întrebare, pe care i-am pus-o şi soţiei mele la Riga. Care este cel mai mare monument construit prin subscripţie publică?

Noi am avut, prin 1886, celebrul "Daţi un leu pentru Ateneu!", care a asigurat o parte din fondurile pentru construcţia Ateneului Român. (Uimitor, amplasamentul a fost criticat pe atunci pentru că era... prea departe de centrul oraşului!).

Dumneavoastră care credeţi că este răspunsul?

Acum, desigur că multe depind şi de modul în care definim termenul "subscripţie". Este vorba strict de donaţii private? De acţiuni la o companie comercială cumpărate de investitori privaţi? - caz în care Canalul de Suez ar fi un posibil răspuns.

Eu vă propun acum un răspuns neconvenţional: Al Doilea Război Mondial. Mai precis, campania anglo-americană din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu cunosc un Monument al Libertăţii finanţat prin subscripţie publică mai grandios decât acesta.

Modul în care un război este finanţat nu face parte dintre subiectele cu mare priză la public. Cu toate acestea, este o temă importantă. Ne spune ceva esenţial despre modul în care este structurat un regim politic, despre compoziţia culturii politice a unui popor.

Germania nazistă a recurs, mai ales după invazia Franţei, la o politică de jaf sistematic a teritoriilor cucerite. Punctul extrem al acesteia a fost genocidul populaţiei evreieşti, comis în numele unui socialism rasist şi expansionist (despre imperialismul nazist, vezi recenta carte a lui Mark Mazower, Hitler's Empire. How the Nazis Ruled Europe). Munca de sclavi, acordurile economice inegale, exproprierile - acestea au alimentat din plin maşina de război a Germaniei acelor vremuri şi au permis susţinerea unui bizar gen de stat asistenţial.

Economia URSS era organizată pe baze totalitare, astfel încât totul era dictat de la Centru, de liderii Partidului. Dar nici chiar Stalin nu putea efectua transmutarea alchimică a metalelor, nu putea face să răsară grâul acolo unde nu existau agricultori, şi nici nu putea fabrica maşini-unelte cu puterea gândului.

Şi atunci sovieticii au fost nevoiţi să recurgă la ajutorul Statelor Unite şi al Marii Britanii. Acordul Lend-Lease a furnizat cantităţi fenomenale de material militar şi civil. Astfel, la sfârşitul războiului 420.000 de camioane şi jeep-uri dintr-un total de 660.000 din dotarea Armatei Roşii erau americane. Avioanele britanice şi americane au asigurat 18% din totalul forţei aeriene sovietice. Tancurile britanice au avut un rol notabil în apărarea Moscovei, în 1941. Livrările, astronomice, au inclus 2,6 milioane de tone de petrol şi suficientă hrană pentru o armată de 12 milioane de oameni, pentru fiecare zi a războiului.

Statele Unite au ales altă cale. Cei mai mulţi bani au fost obţinuţi prin subscripţie publică. Din cele circa 250 de miliarde de dolari care au reprezentat costurile directe ale războiului, circa 180 de miliarde au fost obţinute prin vânzarea de bonduri. Unele dintre acestea au fost cumpărate de bănci şi corporaţii, însă cele mai multe au fost cumpărate de oamenii simpli. Până şi copiii cumpărau, săptămânal, la şcoală, Timbrele Libertăţii.

Rezultatul acestei mari campanii de subscripţie publică a fost libertatea politică a Europei. Care s-a clădit pe monumente precum marele cimitir militar american din Colleville-sur-Mer, din Normandia, cu miile de cruci albe aliniate pe iarbă.

America a fost "arsenalul democraţiei" nu doar pentru că a avut firme mari şi manageri eficienţi, ci mai ales pentru că milioane de americani au pus, liberi, bănuţ după bănuţ, în cufărul public.

Trăim vremuri în care destul de mulţi - şi din păcate destui tineri - doresc doar "Să se dea!". Poate că este momentul să ne aducem aminte că generaţia bunicilor noştri nu era aşa. Avea, desigur, păcatele sale. Dar cred că lumea era pe atunci mai generoasă şi mai solidară.

La Monumentul Libertăţii din Riga, solidaritatea aceasta a produs, în Iunie 1987, una din primele fisuri în blocul sovietic, când oamenii s-au adunat să depună flori pentru victimele ocupaţiei. A fost începutul sfârşitului pentru regimul comunist din Letonia. Contează ca oamenii să îşi dea mâna şi să creadă în libertatea şi în puterea lor.