CEL PUŢIN UN EMITENT BULGAR VREA SĂ VINĂ LA COTA BVB Depozitarul Central s-ar putea conecta cu cel din Bulgaria în două-trei luni

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 noiembrie 2011

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti şi Ivan Takev, directorul general al Bursei din Bulgaria

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti şi Ivan Takev, directorul general al Bursei din Bulgaria

Depozitarul Central s-ar putea conecta la cel din Bulgaria, în două trei luni, a declarat, ieri, Ivan Dimov, şeful instituţiei din Sofia, după ce o companie bulgară şi-a manifestat intenţia să se coteze şi la noi.

Astfel, emitenţii bulgari ar avea acces la o piaţă mai lichidă. Valoarea medie a tranzacţiilor cu acţiuni realizate în acest an la BVB a fost de 9,6 milioane euro, faţă de 1,5 milioane euro la Sofia.

Bursa de la Sofia are o capitalizare de 6,173 miliarde euro, iar piaţa de la Bucureşti de 17,37 miliarde euro.

Cele două burse au semnat, ieri, un memorandum de înţelegere şi plănuiesc să coopereze, în primă fază, la creearea unui indice comun.

Mai mult, Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, a exprimat, în primăvară, la Sofia, intenţia BVB să participe la privatizarea Bursei din Bulgaria, programată pentru anul viitor.

Bugetul BVB pentru acest an prevedea achiziţia de participaţii la alţi operatori, însă potrivit lui Valentin Ionescu astfel de proiecte nu s-au concretizat încă. De-a lungul timpului, şi bursele din Varşovia şi OMX au fost interesate să preia participaţii la Bursa din Bulgaria.

Ivan Takev, directorul general al Bursei din Bulgaria, ne-a acordat, la finalul lunii trecute, un interviu despre planurile comune cu BVB, precum şi despre evenimentele anului viitor la Bulgarian Stock Exchange.

În următoarele luni, cel mai important eveniment va fi privatizarea unor participaţii de câte 33% ale statului la trei companii de distribuţie de electricitate - E.ON, CEZ şi EVN - prin intermediul bursei, ne-a declarat, în octombrie, Ivan Takev.

Oferta secundară la compania de distribuţie de energie EVN Bulgaria, în cadrul căreia statul bulgar vrea să vândă 33% din acţiuni pentru 250 milioane euro, va avea loc chiar în acest an, după cum a declarat, ieri, Ivan Takev.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb