CEMACON câştigă un grant de 473.000 de euro din fonduri norvegiene pentru un parc fotovoltaic

N.R.
Companii / 28 iunie 2022

Daniel Şologon, CEO CEMACON

Daniel Şologon, CEO CEMACON

CEMACON a câştigat un grant în valoare de 473.000 euro, reprezentând 44.93% din "Cheltuielile eligibile ale proiectul său de energie regenerabilă "Cemacon Green Energy Farm", în valoare de 1,052.856 Euro, a cărui implementare va începe în toamna acestui an, potrivit unui comunicat de presă emis redacţiei.

Potrivit sursei citate, parcul fotovoltaic va avea o putere instalată de peste 1MWh, cu un sistem format din 2198 panouri fotovoltaice (455 Wp) şi 18 invertoare de 50 kW, iar reducerea emisiilor de CO2 este estimată la -299 tone CO2/an. Economiile financiare ale companiei în urma trecerii pe energia regenerabilă asigurată de acest parc vor fi de aproximativ 165.000 Euro/an.

Finanţatorul, International Development Norway - o organizaţie norvegiană cu peste 20 ani de experienţă în proiecte internaţionale pentru dezvoltarea de bune practici în domeniul business, este deja un partener de tradiţie al CEMACON, sprijinind compania şi în implementarea proiectului "Investment in a new, eco-friendly ceramic coatings production line at CEMACON", care presupune construcţia unei noi fabrici de produse ceramice, dezvoltând astfel premisele unei noi linii de business, pentru toţi cei care îşi doresc mai mult stil sau personalitate de la locuinţele lor, se mai arată în comunicat.

"Ne-am încadrat pe o traiectorie solidă spre un veritabil eco-business în sectorul producţiei de materiale de construcţii. Tocmai am aniversat un an de la implementarea centralei de cogenerare pe platfoma industrială CEMACON din Recea - un proiect de anvergură în urma căruia beneficiem de optimizarea consumurilor şi a costurilor energetice (centrala asigură până la 64% din energia electrică consumată), cu un semnificativ impact pozitiv asupra mediului: amprenta de carbon s-a redus cu 2.700 tone CO2/an, echivalentul emisiilor anuale a 900 de case.

Suntem cel mai flexibil şi eficient energetic producător de blocuri ceramice din regiune, iar într-un an vom atinge un grad foarte ridicat de independenţă energetică, reducând în acelaşi timp emisiile de CO2", a declarat Daniel Şologon, CEO CEMACON.

De asemenea, CEMACON a depus un nou proiect de investiţii pentru un parc fotovoltaic în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilenţă şi are în plan şi alte obiective strategice de tranziţie către energie verde şi performanţă energetică sustenabilă, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb