Century 21 Real Estate LLC, cel mai mare francizor de real estate la nivel global, îşi anunţă intrarea pe piaţa din România prin semnarea unui acord exclusiv pentru acordarea francizei master către Century 21 România şi prin deschiderea unui birou de reprezentanţă la Bucureşti. Din reţeaua mondială a Century 21 fac parte, în acest moment, mai mult de 8.000 de agenţii deţinute şi administrate independent, care funcţionează în peste 40 de ţări şi teritorii din întreaga lume.
Gabriel Alexandru, Vice- preşedinte Century 21 Romania, a declarat: "Decizia noastră de a intra pe această piaţă are la bază creşterea spectaculoasă a acestui domeniu în România, susţinută de multiplele oportunităţi ce apar ca urmare a aderării la Uniunea Europeană".
Century 21 România are ca obiectiv crearea unei reţele de agenţii afiliate, care să ofere servicii imobiliare la standarde internaţionale. Strategia Century 21 România este de a oferi agenţiilor imobiliare mici şi mijlocii posibilitatea de a concura de la egal la egal cu marii jucători prezenţi în piaţă, prin afilierea la o reţea internaţională de succes.
Prin afilierea la sistemul Century 21, companiile membre au posibilitatea de a activa ca agenţii imobiliare independente, cu servicii profesioniste, beneficiind în acelaşi timp de sprijinul şi experienţa celei mai mari organizaţii de real estate din lume.