Producătorul de materiale de construcţii pentru zidărie şi finisaje Ceramica Iaşi (CERE) şi-a schimbat în februarie denumirea în Brikston Construction Solutions, preluând astfel numele brandului sub care sunt cunoscute produsele companiei, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.
Directorul general al companiei, Iulian Mangalagiu, a declarat că lansarea mărcilor Brikston şi Brikston klinker au dus la o triplare a vânzărilor, din 2008 până în 2012.
El a mai spus că Brikston Construction Solutions îşi propune pentru acest an continuarea strategiei privind extinderea teritorială, dezvoltarea gamei de produse, noi investiţii în servicii şi intensificarea exporturilor.
Compania a fost deţinută, până anul trecut, de fondul de investiţii Advent, care a vândut participaţia majoritară la Ceramica altui fond de investiţii, ADM Capital.
Înfiinţat în 1998, ADM Capital a alocat 2,9 miliarde de dolari pentru 110 investiţii şi în prezent gestionează active de 1,6 miliarde de dolari. Fondul are birouri la Londra, Kiev, Istanbul, Almaty, Mumbai, Beijing şi Hong Kong.
Producătorul de cărămizi, placaje şi pavaje ceramice are peste 200 de angajaţi.