CERNAVODĂ: Unitatea 1, deconectată pentru remedieri la un sistem auxiliar

Valentin Busuioc
Companii #Energie / 7 aprilie 2015

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată, ieri seară, de la Sistemul Energetic Naţional, pentru lucrări de remediere a unui sistem auxiliar din partea clasică a întreprinderii, a anunţat astăzi Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN), într-un comunicat trimis redacţiei.

SNN subliniază că toate sistemele au acţionat conform proiectului, fără potenţial de impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător.

"Reconectarea la Sistemul Energetic Naţional a Unităţii 1 a CNE Cernavodă se va realiza după finalizarea lucrărilor de remediere şi efectuarea testelor în conformitate cu procedurile centralei", conchide Nuclearelectrica, precizând că va emite un comunicat de presă în acest sens.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9317
Gram de aur (XAU)Gram de aur433.5050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb