CERTION finalizează proiectul VOGH Olimp

S.B.
Companii #Construcţii / 8 noiembrie 2022

CERTION finalizează proiectul VOGH Olimp

Dezvoltatorul imobiliar CERTION anunţă finalizarea proiectului VOGH, primul de reşedinţe de brand operate în regim hotelier din Olimp, la mai puţin de doi ani de la demararea lucrărilor.

Astfel, compania se pregăteşte să înceapă procesul de recepţie şi apoi pe cel de livrare a apartamentelor către clienţi, urmând ca proiectul să fie deschis oaspeţilor în prima parte a anului viitor.

Amplasat şi dezvoltat în staţiunea Olimp, care se află în plin proces de transformare prin investiţii de peste 700 de milioane de euro până în 2025, complexul de 12 etaje însumează 173 de apartamente, dintre care au fost deja vândute 85%, cu o valoare totală de 57,6 mil.

"Finalizarea cu succes a ansamblului VOGH Olimp, în ciuda contextului mai puţin favorabil din ultimii doi ani, confirmă capacitatea noastră de a ne îndeplini promisiunile făcute investitorilor şi clienţilor noştri. Pentru întreaga echipă, livrarea la standardul promis şi la timp a fost principalul obiectiv în această perioadă", a declarat Cătălin Scripcaru, CEO CERTION.

Printre principalele facilităţi puse la dispoziţia oaspeţilor şi rezidenţilor VOGH Olimp se regăseşte spectaculoasa piscină infinity de la etajul 11 cu vedere către mare, unică pe litoralul românesc. La asta se adaugă ineditul CIGAR BAR de la acelaşi etaj plus o cochetă zonă SPA. Proprietatea beneficiază de servicii hoteliere specifice reşedinţelor de brand autentice. Custodele hotelier al VOGH Olimp este compania Loyal Paladin, ce va opera cea mai mare alianţă de reşedinţe de brand din România, cu un portofoliu ce va îngloba aproximativ 2000 de locuri de cazare până în 2026.

Lanţul de reşedinţe de brand operate de Loyal Paladin şi dezvoltate de CERTION în Sudul litoralului românesc, include 5 proiecte, dintre care VOGH Olimp este primul finalizat. În stadiu avansat de execuţie se află şi GALILEO Olimp Resort & Residences, a cărui construcţie a fost începută la finalul lui 2021 şi a cărui livrare este estimată în a doua jumătate a anului viitor. Celelalte trei proiecte CERTION din Sudul litoralului românesc, LAGO, SOLANTIS în Neptun şi PHAROS în Olimp se află în stadiul de autorizare.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb