CES lansează programul Myria Educaţional

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 15 aprilie 2008

Complet Electro Serv S.A. (CES), membră a grupului ALTEX şi primul mare producător român de computere, anunţă lansarea programului Myria Educaţional care, după faza pilot, propune acum o nouă ofertă dedicată.

Într-o lume în care Internetul şi aplicaţiile multimedia iau locul din ce în ce mai mult metodelor clasice de învăţare, programul Myria Educaţional porneşte de la necesitatea îmbinării jocului cu didacticul, transformând fiecare lecţie într-o aventură captivantă. Copiii pot descoperi prin Myria un mod mai simplu şi mai distractiv de a învăţa, iar părinţii au la dispoziţie instrumente moderne şi uşor de utilizat, care să-i ajute în educaţia copiilor.

Prin Myria Educaţional, CES continuă iniţiativele din 2007 din aria educaţională, abordând acum două noi aspecte importante: responsabilitatea faţă de copii şi educaţia acasă. Myria Educaţional aduce în prim plan instrumentele de control parental, precum şi o soluţie tehnică avansată care oferă întregii

familii un mediu relaxant şi atractiv de petrecere a timpului liber.

Programul Myria Educaţional se bazează pe un pateneriat de excepţie cu mari jucatori din piaţă care au înţeles să-şi asume rolul de promotori ai educaţiei de calitate.

Microsoft a susţinut dintotdeauna că educaţia este piatra de hotar a oricărui demers şi că investiţia în educaţie este cea mai bună modalitate de a ajuta tinerii să-şi valorifice propriul potenţial. Family Education PC este una dintre iniţiativele Unlimited Potential prin care, împreună cu parteneri hardware şi parteneri software din zona educaţională, construim soluţii relevante pentru toţi cei interesaţi de

folosirea calculatorului în procesul de instruire continuă. Proiectul Myria Educaţional realizat de către partenerul nostru CES, reprezintă o astfel de soluţie, validată de programele pilot desfăşurate anul trecut, şi un model de business sustenabil în zona retail" declară Silviu Hotaran, General Manager Microsoft Romania.

Myria Educaţional propune două noi sisteme desktop dedicate: Myria eCreativ 6+ (pentru ciclul primar) şi Myria eCreativ 10+ (pentru ciclul gimnazial). Acestea sunt configurate pe o soluţie hardware certificată Windows Vista Home Premium, capabilă să suporte aplicaţii multimedia şi

jocuri avansate, fiind pre-instalate cu un pachet software complet. Ceea ce face diferenţa este însă pachetul de sofware-uri educaţionale dedicate pentru fiecare ciclu scolar. Astfel:

- pentru clasele I-IV şi nu numai: Myria eCreativ 6+ propune un pachet de cinci programe eduCreativ care transformă fiecare lecţie într-o poveste captivantă şi plină de învăţăminte, iar locul temutei lucrări de control este luat de încercările prin care eroii eduCreativ cântăresc cunoştinţele celor mici. Jocul şi latura didactică sunt îmbinate în mod fericit, în favoarea acesteia din urmă.

- pentru clasele V-VIII: Myria eCreativ 10+ aduce pe PC-ul de acasă lecţiile interactive AeL, desemnate drept cel mai bun conţinut educaţional din lume în cadrul World Summit Award (echivalentul Oscarurilor în IT). De asemenea, Myria eCreativ include şi 4 DVD-uri conţinând 2 documentare BBC: Planeta Albastra şi Pe tărâmul dinozaurilor, care sunt deosebit de atractive şi instructive pentru întreaga familie.

Ne-am propus ca prin intermediul lecţiilor AeL să şi atragem pe elevi într-o aventură a cunoaşterii, a cărei finalitate o reprezintă asimilarea informaţiilor utile într-un mod nou şi plăcut. Vrem sa şi implicăm pe tineri în procesul educaţional stârnindu-le curiozitatea şi entuziasmul de a descoperi lucuri noi şi interesante, a declarat Ştefan Morcov, deputy Vice President for eLearning în cadrul SIVECO

România. "Suntem onoraţi să fim parteneri în cadrul acestui proiect ce promovează educaţia de calitate"

"Pentru AMD, piaţa românească este într-o continuă creştere din punct de vedere al importanţei strategice iar această platformă realizată de Complet Electro Serv se constitue într-un produs inovativ adresat publicului larg, care reconfirmă dedicarea eforturilor noastre în sprijinul consumatorilor de IT din această regiune" a declarat Ramona Prodea, AMD Representative. Combinarea optimă a procesorul

AMD cu procesorul grafic din acest PC oferă o valoare deosebită atat pentru utilizarea în mediul familial, cat şi pentru publicul larg care vor putea să aibă parte de cele mai noi şi incitante experienţe de distracţie şi educaţie ale lumii digitale" a continuat Ramona Prodea.

Myria Educaţional aduce în prim plan preocuparea CES de a oferi soluţii relevante, uşor de accesat şi utilizat. Noile configuraţii din cadrul programului Myria Educational se bazează pe rezultatele unor cercetări atente a pieţei şi au argumentul calităţii asamblării la standarde europene. De asemenea, clienţii noştri pot beneficia acum de suportul oferit în limba română, inclusiv demonstraţii live şi

tutoriale.

"Programul Myria Educaţional ne oferă noi perspective de piaţă atât din punctul de vedere al segmentelor de piaţă cât şi al noilor abordări de business. Suntem convinşi că, împreună cu partenerii noştri şi beneficiind de expertiza şi puterea grupului ALTEX, vom reuşi, să dezvoltăm în continuare soluţii de calitate şi să aducem produsele Myria cât mai aproape de clienţii noştri." a declarat

Gabriel Jitaru, CEO CES.

Sistemele Myria eCreativ sunt disponibile în retelele de magazine Altex, Media Galaxy şi DigitalUP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb