CFR S.A. pregăteşte modernizarea căii ferate din Portul Constanţa

I.GHE.
Ziarul BURSA #Companii / 26 noiembrie 2018

CFR SA a demarat procedura de achiziţie publică pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea modernizării infrastructurii feroviare din Portul Constanţa. Contractul este estimat la o valoare de 12,3 milioane lei (2,6 milioane euro), nu va fi împărţit pe loturi şi se va derula pe o perioadă de 18 luni, de la data atribuirii.

Criteriile de atribuire vor ţine cont de cel mai bun raport calitate-preţ, astfel că preţul ofertei va avea o pondere de 40%, în timp ce componenta tehnică va avea o pondere de 60%. Lucrările vor fi finanţate din fonduri europene.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 7 ianuarie 2019, deschiderea ofertelor urmând a avea loc la aceeaşi dată.

Obiectivul contractului de prestări servicii este de a asigura soluţia optimă pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, atât din punct de vedere tehnic, operaţional, cât şi economic şi financiar, precum şi al impactului asupra mediului şi al schimbărilor climatice, conform cu cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire.

Modernizarea este necesară deoarece infrastructura feroviară din portul Constanţa este învechită şi nepotrivită contextului actual. Modernizarea infrastructurii feroviare va lua în considerare soluţii de asigurare a cerinţelor tehnice în conformitate cu legislaţia europeană, precum încărcarea pe osie 22,5 t, posibilitatea de operare a trenurilor de marfă cu o lungime de 740 m şi o viteză tehnică de cel puţin 100 km/h.

În studiul de fezabilitate se va analiza starea actuală a infrastructurii feroviare din portul Constanţa, în vederea identificării blocajelor şi a altor deficienţe care afectează circulaţia trenurilor de marfă pe traseul proiectului global şi a desfăşurării activităţilor specifice din port. După finalizarea studiului, va fi identificată varianta optimă de modernizare a infrastructurii feroviare din portul Constanţa. În funcţie de aceasta, va fi demarată o nouă procedură de achiziţie publică pentru contractarea execuţiei lucrărilor de reabilitare şi modernizare a căii ferate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb