Consilierii generali ai Municipiului Bucureşti au aprobat astăzi includerea în lista de investiţii pentru 2016 şi finalizarea lucrărilor la pasajul rutier Piaţa Sudului, amenajarea circuitului turistic pe lacurile Tei şi Floreasca şi lucrările de construire a ambulatoriului la Spitalul Foişor, informează surse din presă.
Iniţial, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au fost incluse doar proiectele privind reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului de la Spitalul clinic de copii "Victor Gomoiu", consolidarea şi conservarea Arcului de Triumf şi a Observatorului Astronomic "Vasile Urseanu", celelalte proiecte, care au pierdut finanţarea europeană din cauza că nu au fost finalizate la timp, fiind incluse pe lista suplimentară a ordinii de zi.
CGMB a aprobat apoi finanţarea de la bugetul local a tuturor costurilor neeligibile si a costurilor suplimentare conexe, pentru că altfel Bucureştiul risca să piardă şi banii europeni investiţi până acum în aceste proiecte, respectiv 58 milioane de lei.
"Daca nu ar fi fost aprobate aceste proiecte, Municipiul Bucureşti trebuia să restituie banii alocaţi deja. Bucureştiul a pierdut 132 milioane de lei din fonduri nerambursabile. Dacă nu ar fi trecut aceste proiecte, mai pierdeam încă aproximativ 60 milioane de lei deja alocaţi", a declarat purtatorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Alexandru Ichim.
Acesta a precizat că deocamdată nu se cunosc cu exactitate cauzele, acestea urmând sa fie stabilite, însă, în principal, ar fi vorba de erori de proiectare.
"Exista acum în derulare un audit a acestor proiecte", a mai spus purtătorul de cuvânt al PMB.
PMB a informat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că Bucureştiul pierde finanţare din fonduri europene şi de la bugetul de stat în valoare totală de 124,18 lei pentru trei proiecte care nu vor fi finalizate la 31 decembrie 2015, termenul stabilit prin acordul de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 (POR), precum şi alte aproximativ opt milioane de lei, care puteau fi utilizaţi din fonduri europene, şi care vor fi plătiţi din bugetul Primăriei Capitalei pentru continuarea altor trei proiecte, pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de implementare până la data de 30 iunie 2016.