Check Point Software Technologies Ltd., liderul mondial în securitate internet, a anunţat extinderea liniei de dispozitive UTM-1 Total Security. Astfel, le permite clienţilor şi partenerilor săi să identifice soluţia cea mai potrivită pentru cerinţele lor de securitate şi performanţă. Aplicaţiile UTM-1 Total Security oferă cea mai bună protecţie completă a reţelei de pe piaţă şi cel mai mic TCO (total cost of ownership) disponibil.
"Dispozitivle Check Point UTM-1 Total Security au fost rapid adoptate de către afacerile care caută soluţii de securitate a reţelei puternice, novatoare şi complete", a declarat Juliette Sultan, head of global marketing, Check Point. "Angajamentul nostru este de a continua să le oferim clienţilor noştri cele mai sigure şi uşor de folosit soluţii de securitate de pe piaţă, la cel mai avantajos raport calitate -preţ. Ei pot alege din cea mai largă gamă de modele şi soluţii pe cele care îndeplinesc cel mai bine cerinţele ", a mai spus Sultan.
Dispozitivele UTM-1 Total Security oferă afacerilor o soluţie de securitate completă care combină firewall, virtual private network (VPN), prevenirea accesului neautorizat, SSL VPN, antivirus, anti-spyware, filtrare web, securitate web şi anti-spam, toate într-o singură soluţie, controlată de la nivel central. Noile modele sunt:
- UTM-1 Total Security 1070 - include throughput firewall de 1800 Mbps, trei site-uri controlate şi şase porturi;
- UTM-1 Total Security 2070 - include throughput firewall de 2800 Mbps, cinci site-uri controlate şi opt porturi.
Toate dispozitivele UTM-1 Total Security sunt livrate cu o garanţie de trei ani a hardului. De asemenea, sunt disponibile pachete de servicii Total Security pentru unul sau trei ani, care includ servicii actualizate pentru SmartDefense, prevenirea accesului neautorizat, antivirus pentru gateway, filtrare web şi actualizări de software pentru produs, precum şi rate de suport reduse.
"Dispozitivele Check Point UTM-1 Total Security ne oferă siguranţa de care avem nevoie, fără a ne încetini reţeaua," a declarat Dan Park, CIO Advance Systems Grpup, Inc. "Capacitatea aplicaţiilor UTM-1 Total Security de a face schimbări majore de configuraţie şi de a monitoriza centralizat traficul, nu numai că eficientizează alocarea timpului, dar şi îmbunătăţeşte calitatea securităţii reţelei noastre," a adăugat Park.
Din momentul în care Check Point şi-a lansat seria de dispozitive, o paletă variată de clienţi din întreaga lume a adoptat gateway-urile de securitate. Companii precum Advance Systems Group, Inc., AirIQ, Inc., Hitachi Asia, Ltd., Mustang Engineering şi Sun Chemical folosesc aplicaţiile Check Point pentru a-şi securiza reţelele. Serviciile de transport, cum ar fi Athens International Airport şi companiile de telecomunicaţii - KPN şi RRC se bazează pe aplicaţiile Check Point. De asemenea, organizaţiile guvernamentale şi non-profit, cum ar fi B.P.O. Elks, CAE ATS plc, Secretaria de Turismo şi State of Michigan, împreună cu centre de sănătate şi instituţii financiare -Beaumont Hospitals şi Florida Bank, se bazează pe aplicaţiile de securitate a reţelei de la Check Point.
Aplicaţiile Check Point UTM-1 Total Security oferă clienţilor o singură soluţie de securitate a reţelei care include firewall, VPN, prevenirea accesului neautorizat, SSL VPN, antivirus, anti-spyware, filtrare web, securitate web şi anti-spam.