Chiar nu mai aveam alternative?

Aflată la răscruce, provocată de criza "sfârşitului de eră" la o confruntare ideologică prea multă vreme ocultată, societatea contemporană trebuie să răspundă la o dispută până de curând imposibil de exprimat într-o lume dominată de un capitalism ce părea fără rival: TINA sau TATA. Căci TINA (abreviere a formulei thatcheriene There Is No Alternative - nu există alternativă) sau TATA (abreviere a enunţului contrar There Are Thousands of Alternatives - sunt mii de alternative) sunt incompatibile. Pentru Margaret Thatcher, cea care în anii "80 ai secolului trecut a fost marea preoteasă a neoliberalismului, evoluţia societăţilor umane depindea de o singură cale care presupunea obligatoriu capitalismul, piaţa liberă puternic concurenţială şi globalizarea. Dar pentru adversarii vulgatei neoliberale - devenită noul crez pentru adepţii tezei "sfârşitului istoriei" - o altfel de lume nu e doar posibilă, ci chiar realizabilă. Şi, ca o confirmare a ideii că există nenumărate alternative ce sunt deja aplicate participanţii la cel de-al cincilea Forum economic islamic mondial desfăşurat săptămâna trecută la Jakarta au făcut elogiul modelului financiar islamic tocmai pentru că interzice tranzacţiile care au ca scop speculaţiile. Pentru participanţii la întrunire, acesta este o alternativă la sistemul Wall Street, discreditat de criza actuală, cu atât mai mult cu cât pentru moment criza financiară nu a avut niciun impact negativ asupra dezvoltării acestui tip de activitate bancară foarte popular în Malaiezia sau Indonezia. Dar totalul obligaţiilor vehiculate prin aceste bănci rămâne mai degrabă nesemnificativ, între 700 şi un miliard de dolari.

Pe de altă parte şi în Europa şi în SUA se nasc întrebări şi se caută soluţii şi alternative. Întrebările şi dilemele induse de criză au pus întreg sistemul pe care Thatcher îl credea unica cale spre Paradisul capitalist la colţ. Spre exemplu, în septembrie 2008, de la tribuna ONU Nicolas Sarkozy - un model pentru preşedintele Băsescu cel puţin în plan politic - se pronunţa atât pentru un New Deal (o nouă cale deci) la nivel mondial, cât şi pentru o revizuire profundă a capitalismului actual care, atâta vreme cât susţine "un sistem în care când se câştigă, se câştigă şi când se pierde ... tot se câştigă, nu e normal!". Iar în decembrie 2008, Rezerva federală americană - instituţie privată, iar nu publică - reducea dobânda-cheie la un nivel niciodată înregistrat până atunci - pe care unii nu se fereau să îl numească de-a dreptul "islamic" - propunând o marjă de fluctuaţie de la 0% la 0,25%, dând o puternică lovitură tendinţelor speculative.

În aceste vremuri ce se întâmplă în România? Mai nimic. Căci nimeni nu îşi asumă răspunderea şi nu pune degetul pe rană, încercând - din necunoaştere sau din rea voinţă - să mute atenţia publică de la criza economică la alte "probleme" şi improvizând "compoturi" pe bandă rulantă de la cele ale spionilor "bulgari", la cel al funcţionarilor publici sau al minorităţilor "vizibile". Aşa că de unde să vină soluţiile pentru ieşirea din criză? În niciun caz de la securiştii şi nomenclaturiştii care s-au convertit la cel mai sălbatec capitalism şi care au antrenat ţara într-una din cele mai grave situaţii sociale şi economice din istoria sa. Iar aici, la marginea occidentului, criza va fi cu atât mai gravă cu cât soluţiile vor fi mai puţin adaptate. Iar până când nu se va produce o ruptură ideologică, până când sacrosanta TINA nu va fi abandonată şi alternativa românească nu va fi găsită, nu vom putea decât să improvizăm.