China afirmă că lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale "mai juste"

S.B.
Internaţional / 13 septembrie 2022

China afirmă că lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale "mai juste"

China lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale "mai juste", a afirmat cel mai important responsabil al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, cu câteva zile înainte de o întrevedere prevăzută între preşedinţii celor două ţări, informează Agerpres.

Xi Jinping ar urma să aibă cu Vladimir Putin o întrevedere săptămâna aceasta în Uzbekistan, în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), potrivit diplomaţiei ruse.

Relaţiile Beijing-Moscova erau tumultoase în timpul Războiului Rece, însă cele două ţări s-au apropiat în ultimele decenii, în special pentru a contracara influenţa SUA.

"Sub conducerea strategică a preşedintelui Xi Jinping şi a preşedintelui Vladimir Putin, relaţiile noastre au progresat mereu pe calea cea bună", a declarat luni Yang Jiechi, responsabil pentru diplomaţie în cadrul Partidului Comunist chinez, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei.

Personalitate de prim plan, a cărei influenţă este chiar mai mare decât cea a ministrului de externe, Yang a făcut aceste declaraţii în timpul unei întrevederi cu ambasadorul Rusiei în China, Andrei Denisov, aflat la sfârşit de mandat.

"China este dispusă să conlucreze cu Rusia pentru a pune în aplicare, în permanenţă, spiritul cooperării strategice la nivel înalt între ţările noastre, pentru a apăra interesele noastre comune şi a promova dezvoltarea ordinii internaţionale într-o direcţie mai justă şi mai rezonabilă", a subliniat Yang.

Lovită de sancţiunile occidentale şi izolată diplomatic de la declanşarea invaziei sale în Ucraina, Rusia caută să-şi întărească relaţiile cu ţările asiatice, în special cu China.

Diplomaţia chineză nu a condamnat invazia rusă. În schimb, ea a denunţat sancţiunile occidentale împotriva Moscovei şi vânzările de arme către autorităţile ucrainene.

În ultima săptămână, numărul trei al regimului comunist, Li Zhanshu, care este şi preşedintele Adunării Populare Naţionale, a devenit liderul chinez cel mai important care s-a deplasat în Rusia de la declanşarea intervenţiei militare a Moscovei în Ucraina. În timpul vizitei sale, el a lăudat "nivelul inedit" de încredere şi cooperare între Beijing şi Moscova.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb