Inundaţii grave ameninţau astăzi unele zone din sudul Chinei, după ce ploile torenţiale au făcut ca râurile să iasă din matcă la niveluri nemaiîntâlnite de aproape un secol, informează AFP, conform Agerpres.
Zona de risc este bazinul Râului Perlelor (Zhujiang), situat în bogata provincie Guangdong, care include metropolele Guangzhou şi Shenzhen, unde se află numeroase companii tehnologice.
Sute de mii de persoane au fost deja evacuate din zonele cele mai afectate.
Ministerul Resurselor de Apă a plasat miercuri bazinul Râului Perlelor în stare de alertă maximă pentru inundaţii, în condiţiile în care, în unele locuri, nivelul apei "a depăşit deja recordurile istorice".
Imagini din oraşul Shaoguan, aflat la nord de capitala provinciei, Guangzhou, arătau miercuri locuitori care îşi croiau drum pe bulevardele inundate. Apa a ajuns în unele locuri până la acoperişurile maşinilor.
Bazinul Râului Perlelor include numeroase oraşe populate şi un număr foarte mare de fabrici.
Autorităţile responsabile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel de provincie au estimat pierderi economice directe de 1,7 miliarde de yuani (240 de milioane de euro).
Potrivit mass-media locale, nivelul apei în localitatea Yingde, aflată la nord de Guangzhou, a depăşit miercuri nivelul istoric al oraşului din 1931.
El ar putea depăşi recordul absolut din 1915 pentru întregul bazin al Râului Perlelor, ceea ce determinat presa să scrie deja că această parte a provinciei Guangdong se confruntă în prezent cu "inundaţia secolului".
În zonele cu risc ridicat din provincie s-a ordonat luarea tuturor măsurilor necesare pentru a limita pagubele, incluzând oprirea activităţii în unele fabrici şi închiderea şcolilor.
Alte zone din jumătatea sudică a Chinei, inclusiv provincia estică Fujian şi regiunea sudică Guangxi, s-au confruntat, de asemenea, cu precipitaţii record în luna iunie, ceea ce a dus la evacuarea a sute de mii de persoane.