CHINA: Vânzările auto cresc pentru a 13-a lună consecutiv

J.P.
Internaţional / 13 mai 2021

Vânzările auto cresc pentru a 13-a lună consecutiv

Vânzările auto pe piaţa chineză au crescut cu 8,6% în aprilie, a 13-a lună de creştere consecutivă, pe fondul redresării după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19), conform Agerpres.

Luna trecută, livrările pe cea mai mare piaţă auto din lume au urcat la 2,25 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2020, a informat Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

În primele patru luni din acest an, vânzările au crescut cu 51,8%, la 8,75 milioane de vehicule.

Ca un semn promiţător pentru producătorii auto globali care au investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride s-au majorat cu 180% în aprilie, la 206.000 unităţi. În perioada ianuarie-aprilie 2021, vânzările de automobile electrice şi hibride au crescut cu 249,2%, la 732.000 de unităţi.

Sectorul auto chinez a raportat în aprilie o performanţă solidă în domeniul exporturilor. Producătorii auto chinezi au exportat în aprilie 151.000 de vehicule, un avans de 13,7% faţă de luna precedentă. În primele patru luni din acest an au fost exportate 516.000 de maşini.

Producătorii locali de vehicule electrice, cum ar fi Nio Inc şi Xpeng Inc, precum şi companiile străine, ca Tesla Inc, îşi extind capacitatea de producţie în China, unde autorităţile promovează automobilele electrice şi hibride pentru a reduce poluarea.

Chen Shihua, directorul în cadrul CAAM, a estimat recent că actualul deficit de cipuri va avea un impact negativ mai mare asupra producţiei auto din China în trimestrul doi din 2021, decât în primele trei luni din acest an.

Autorităţile de la Beijing vor ca automobilele electrice şi hibride să reprezinte 20% din totalul vânzărilor auto până în 2025, faţă de aproximativ 5% acum.

În condiţiile în care economia chineză continuă redresarea stabilă, revenirea cererii va accelera, contribuind la creşterea vânzărilor auto în 2021, când livrările ar urma să depăşească 26 milioane de unităţi, o creştere de 4% faţă de 2020, a previzionat CAAM

China este responsabilă pentru 27% din producţia auto globală, faţă de 7% în 2003, conform datelor UBS.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb