CHINA: "Vânzările auto cresc pentru a cincea lună consecutiv"

J.P.
Internaţional / 10 septembrie 2020

"Vânzările auto cresc pentru a cincea lună consecutiv"

Vânzările auto pe piaţa chineză au crescut cu 11,6% în august, a cincea lună de creştere consecutivă, pe fondul redresării după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters, conform Agerpres.

Luna trecută, livrările pe cea mai mare piaţă auto din lume au urcat la 2,19 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2019, a informat joi Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

În primele opt luni din acest an, vânzările au scăzut cu 9,7%, la 14,55 milioane de vehicule.

În acest an, Asociaţia Producătorilor Auto din China se aşteaptă la un recul de aproximativ 10% al vânzărilor pe cea mai mare piaţă auto din lume, iar în cazul unui al doilea val de infecţii declinul s-ar putea adânci la aproximativ 20%.

Ca un semn promiţător pentru producătorii auto globali care au investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride au crescut cu 25,8% în august, la 109.000 unităţi. În acest an, CAAM se aşteaptă la un declin cu 11% al vânzărilor de automobile electrice şi hibride, la 1,1 milioane de unităţi.

Vânzările de camioane şi alte vehicule comerciale, care reprezintă aproximativ un sfert din piaţă, au urcat cu 41,6% în august, sprijinite de investiţiile guvernamentale în infrastructură, precum şi de reglementările mai dure privind emisiile, aprobate anul trecut. Livrările de maşini de pasageri au crescut cu 6%.

Printre producătorii auto care au raportat creşteri ale vânzărilor luna trecută se află Geely Automobile şi Toyota Motor.

China este responsabilă pentru 27% din producţia auto globală, faţă de 7% în 2003, conform datelor UBS.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb