Cimpanzeul roşu

În fotografie, Primul-Ministru priveşte fix, înainte, prin ochelarii săi rotunzi. Nu ştie multe despre treburile guvernării. Nu a avut niciodată o slujbă serioasă. Nu a reuşit să ia nici o diplomă, deşi fusese trimis la studii în străinătate. A venit la putere consumat de ură. Duşmanii sunt peste tot!

Se împlinesc astăzi 13.218 zile de când Saloth Sar a devenit Prim-ministru al Cambodgiei socialiste, ales prin vot de un Parlament. Să ne aducem aminte, aşadar, de acest personaj bizar al timpurilor noastre. Declarat suporter al egalităţii sociale, era ahtiat după limuzinele Mercedes. Admirator al Chinei socialiste, propaga un naţionalism virulent. A promis fericirea absolută şi a adus mizeria totală. Îl cunoaştem astăzi după pseudonimul său revoluţionar: Pol Pot.

Într-o poză de familie cu un alt lider socialist, Nicolae Ceauşescu, îl vedem pe Pol Pot alături de unul dintre principalii săi asociaţi. Personajele stau într-o poziţie ciudată, aşezaţi sub nişte palmieri de cameră, privind atent, cu urechile ciulite, fiecare în altă direcţie. Pare un grup de cimpanzei care se odihneşte între două reprize de joacă.

Doar că aici nu era vorba de joacă. Pol Pot a fost în fruntea unui regim care a ucis un sfert din populaţia ţării sale. Programul de genocid era anunţat şi recunoscut în imnul de stat: "Sângele roşu, strălucitor, a curs peste oraşe/Şi peste câmpiile Kampuchiei, patria noastră!". Când regimul a cazut, în 1979, peste 2 milioane de oameni erau morţi, mai mult de jumătate executaţi în lagărele Khmerilor Roşii.

Cum a fost posibil? Fotografia vizitei la Phom Phen ne oferă un început de explicaţie. Este imposibil pentru un dezaxat să exercite, singur, puterea absolută. Pol Pot a avut complici. Este un fenomen care apare şi în alte dictaturi. Uneori liderii formează perechi. Aplecarea Răului către dubluri este analizată de un autor precum Réne Girard. Medievalii se refereau la "maimuţa lui Dumnezeu", Diavolul. În teologia răsturnată a regimurilor autoritare avem de-a face uneori cu astfel de cupluri malefice. În Argentina au fost Juan şi Eva Peron. În România, Nicolae şi Elena Ceauşescu.

În "Kampuchia Democrată" a fost Khieu Sampan. Cu o brumă de studii în economie, Khieu Sampan a devenit, sub bagheta Prim-Ministrului, şeful statului. Un lăudător al lui Pol Pot, a supravieţuit prin slugărnicie chiar şi la schimbarea de Guvern. Acum este judecat de un tribunal pentru genocid. Avocatul său, Jacques Verges, este acelaşi care l-a apărat pe teroristul Carlos "Şacalul".

Prin urmare, cum a fost posibil? Cât de arzătoare este setea de putere absolută?

Ce frapează la regimurile socialis-te radicale este, printre altele, primitivismul lor. Există, desigur, o filozofie politică a egalitarismului. Uneori aceasta este sofisticată (vezi cazul lui Karl Marx). Dar nu trebuie să uităm că nu doar ideologia este vinovată pentru derapajele grave ale unui regim. Liderii regimurilor autoritare sunt, de regulă, oameni necultivaţi. Mulţi dintre aceştia au trăsături de caracter care îi încadrează net în categoria sociopaţilor. Brutali, cu vorba răstită, ei sunt conduşi mai curând de impulsuri elementare decât de idei. Lăcomia, nevoia de control, pofta de mărire, invidia.

Ştiinţa contemporană a început să probeze originile profunde ale facţionalismului şi ale agresivităţii. Cimpanzeii practică şi ei o formă de război şi de agresiune teritorială. Jonathan Haidt, profesor de psihologie la University of Viginia, a analizat într-o carte recentă, sursele "tribalis-mului". Politica modernă, liberală, există, aşadar, pentru a ne civiliza, nu pentru a ne lăsa să dăm frâu liber pulsiunilor animalice. Dimpotrivă, populismul extrem a exploatat întotdeauna acest strat noroios profund.

Primitivismul a dictat şi atitudinea faţă de intelectuali. În timpul regimului Khmerilor Roşii, era suficient să porţi ochelari sau să ştii o limbă străină pentru a primi o lopată după ceafă, pe marginea unei gropi comune. Comuniştii, se spune, se opuneau proprietăţii. Foarte posibil. Însă nu complet, dovadă că propovăduiau mai degrabă înşfăcarea acesteia. Ceea ce respingeau ei cu totul din lumea burgheză erau manierele, valorile acesteia. Spiritul.

Oroarea a mai fost posibilă şi datorită slăbiciunii culturii democratice. Iar această slăbiciune s-a manifes-tat în pervertirea vocabularului politic elementar. Deschideţi Constituţia "Kampuchiei Democrate". Veţi găsi acolo obişnuitele declamaţii: democraţie, prosperitate, egalitate etc. Dar într-o cultură politică a autoritarismului, aceste cuvinte nu făceau nici cât foaia de hârtie pe care erau scrise. Nu este suficient ca un regim să se numească pe sine "democratic". Vorbele nu costă nimic.

Istoria socialismului cambodgian ne mai arată ceva. Ticăloşia este adaptabilă. Am urmărit de curând un reportaj al PBS filmat în fostul bas-tion al Khmerilor Roşii. Unii dintre comandanţii de atunci au devenit prosperi "afacerişti". Karaoke, alcool, bordeluri cu minore. Peste toate, o completă amnezie.