Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri, că Executivul a adoptat printr-o ordonanţă de urgenţă măsuri care asigură cadrul legal pentru alocarea de finanţări în scopul relansării activităţii Institutului Cantacuzino.
"Astăzi, Guvernul a aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă un set de măsuri pentru protecţia intereselor esenţiale cu privire la siguranţa stării de sănătate a populaţiei, prin care se asigură cadrul legal care să permită alocarea unor finanţări, în anul 2015, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în vederea relansării activităţii Institutului Cantacuzino. Măsurile aprobate astăzi de Guvern sunt menite să creeze cadrul necesar menţinerii în funcţiune a liniilor tehnologice şi a facilităţilor de testare în scopul continuării dezvoltării de vaccin pentru situaţii de urgenţă în România, e vorba de epidemii şi pandemii", a declarat Cîmpeanu, la finalul şedinţei Executivului.
Ministrul a mai spus că noua structură se va numi Institutul Naţional de Cercetare Cantacuzino şi va prelua integral patrimoniul şi personalul fostei instituţii, iar organizarea, funcţionarea şi atribuţiile specifice ale Institutului Cantacuzino, numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii vor fi aprobate printr-o hotărâre de guvern.
"Săptămâna viitoare în şedinţă de guvern vom aproba şi hotărârea de reorganizare a acestui institut. Detalii despre acest lucru vom prezenta într-o conferinţă de presă săptămâna viitoare la sediul Institutului Cantacuzino, împreună cu toţi membrii comitetului interministerial care a fost implicat în soluţionarea acestei situaţii pe care o considerăm de interes naţional. De altfel, statutul noului Institut de Cercetare Cantacuzino va fi acela de instituţie publică de interes strategic", a precizat Sorin Cîmpeanu.
În ceea ce priveşte suma alocată pentru relansarea institutului, ministrul Educaţiei a afirmat că ea va fi stipulată în hotărârea de guvern, apreciind, totodată, că va fi "necesară şi suficientă" pentru acoperirea datoriilor către stat, către furnizori şi pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare până sfârşitul anului 2015. Potrivit lui Cîmpeanu, institutul ar urma să intre pe finanţare normală începând cu 2016.