Cine a furat alegerile din America

Alegerile pentru Casa Albă au intrat în linie dreaptă. Cu toate acestea, aproape fiecare mişcare în parte, precum şi parcursul de ansamblu, ale acestui îndelungat proces, nu contenesc să uimească. "Vechile" şi frumoasele alegeri americane, acelea de pe vremea lui Kennedy, Bush sau Clinton, dacă vreţi, au dispărut, parcă le-a furat cineva şi a fugit cu ele. În locul lor, cu toţii, electoratul american, marile partide ale Americii, candidaţii şi echipele lor, observatorii interni şi internaţionali, constată că a apărut un soi de hibrid pentru care nimeni nu a găsit încă un nume potrivit. Cum şi de ce s-a ajuns aici?

Funcţia de Preşedinte, în democraţiile moderne, are două ipostaze: una slabă şi alta tare. În cea slabă, Preşedintelui îi revin doar funcţiile simbol care permit reprezentarea statală, la cel mai înalt nivel, iar desemnarea sa se face printr-un mecanism electiv-parlamentar. Germania este ilustrarea "de manual". În sistemele prezidenţiale tari, mandatul are ca sursă votul direct al electoratului, instalîndu-l pe Preşedinte, de drept, în fruntea ramurii executive a instituţiilor de guvernare. Ilustrarea cea mai bună, Franţa sau, dacă preferaţi, Rusia. Există însă şi democraţii originale, nu-i aşa?! Nu, nu e vorba despre cea din România post-iliesciană, ci de aceea din Statele Unite ale Americii! Întrucît Preşedintele Statelor Unite este şeful executivului la nivelul federaţiei, Părinţii Constituţiei s-au văzut confruntaţi cu un fel de cvadratură a cercului: pe de o parte, fiind o instituţie federală, statele trebuiau să aibă autoritatea electivă primară în alegerea Preşedintelui; pe de altă parte, cum ai putea, într-o democraţie, să excluzi cetăţenii de la alegerea celui mai puternic om în stat ?! Soluţia originală a fost: cetăţenii să aleagă, la nivelul fiecărui stat, nişte electori care primesc, astfel, mandat să voteze pentru unul dintre candidaţii prezidenţiali aflaţi în competiţie. Numărul de electori, în fiecare stat, este proporţional cu numărul populaţiei statului respectiv, ceea ce face ca puterea de influenţare a votului final să fie inegal distribuită, atît între voturile cetăţenilor, cît şi între statele membre ale uniunii. Un fel de democraţie censitară dar, n-ai ce-i face, nu poţi împăca şi capra şi varza, în acelaşi timp!

În varianta tradiţională, candidaţii care dau bătălia finală pentru Casa Albă sunt reprezentanţii celor două mari partide, Republican (Grand Old Party) şi Democrat; maşinăriile de partid îi susţin, fără reţineri, cu toate resursele, pînă în ultima clipă, de la cei mai reprezentativi membri ai conducerii, la liderii de opinie şi de la ei, în jos, pînă la miile de voluntari care se spetesc în ultimele luni de campanie, mai ceva decît iobagii pe feudele nobiliare ale evului de mijloc. În aceste alegeri, Donald Trump este reprezentantul Partidului Republican doar cu numele şi de ochii lumii. În realitate, o bună parte dintre cei mai reprezentativi membri ai republicanilor şi o bună parte din electoratul tradiţional nici nu l-au recunoscut, nici nu l-au acceptat ca reprezentantul lor legitim în aceste alegeri. Chiar şi fostul Preşedinte G.H. Bush a lăsat să se înţeleagă că ar vota mai degrabă H. Clinton, decît D. Trump! În statul Virginia s-a ajuns în sala de judecată pentru că unul dintre electorii republicani a declarat "verde" şi public că nu îl va vota pe Trump deşi, după regulile locale ar trebui să o facă! Curtea din Virginia a conchis, totuşi, că voinţa unui delegat nu poate fi pre-determinată de regulile de partid! Nici din tabăra cealaltă lucrurile nu se văd neapărat mai bine. Chiar dacă, acolo, vocea liderilor proeminenţi de partid nu s-a ridicat împotriva doamnei Clinton, o semnificativă şi importantă parte a electoratului democrat nu este deloc mulţumită de candidatura Clinton II. Rezultanta cea mai probabilă a acestei "ciudăţenii" va fi, cel mai probabil, un vot încrucişat foarte ridicat. Cît de mult şi din care parte mai mult către cealaltă, încă nu poate spune nimeni!

"Puritatea" alegerilor americane era pînă de curînd o axiomă, în sensul că ele sunt în exclusivitate o problemă a americanilor, rezolvată doar de americani, prin sistemul lor electoral. Toţi cei din afară, sunt şi rămîn strict în afară şi nu pot avea altă calitate decît cea de simpli privitori, eventual, comentatori. În alegerile din acest an, implicarea unor "forţe străine" este nu doar o certitudine, ci o certitudine cercetată de instituţii serioase, cum ar fi FBI şi Departamentul de Stat! Cît de mult este implicată Rusia în aceste alegeri, încă nu ne-a spus nimeni, oficial, dar aproape nimeni nu mai neagă această implicare: de la serverele "preferenţiale" ale lui H. Clinton, de la Departamentul de Stat, la legăturile directe ale anturajului zero al lui D. Trump, cu oamenii de bani grei care gravitează în jurul centrului de putere de la Moscova şi pînă la controlul asupra informaţiilor despre cei doi candidaţi aflaţi în cursa finală pentru Casa Albă, aruncate în spaţiul public. Nu încape nici o îndoială, acestea sunt primele alegeri "internaţionale" pentru funcţia de Preşedinte al Statelor Unite!

În sfîrşit, alegerile americane aveau ca inconfundabilă marcă, întrebarea simplă, dar definitorie pentru candidaţi şi pentru soluţiile între care electoratul trebuia să aleagă: "What is he/she standing for?" Care-i crezul, care-i valoarea, tema politică definitorie pentru care a intrat în luptă, pentru care vrea să ajungă la Casa Albă, pentru care merită să o/îl trimitem la Casa Albă?

A new deal, noile valori ale primei generaţii post-belice, vocea majorităţii tăcute etc., acestea au fost nu doar simple sloganuri de campanie, ci etaloane de identitate politică şi chiar individuală pentru candidaţii care au ajuns la Casa Albă. În aceste alegeri, cei doi candidaţi nu au făcut altceva decît să lanseze, una după alta, alte şi alte operaţiuni de discreditare a adeversarului! Este, cu siguranţă, prima dintre alegerile post-belice şi probabil printre puţinele din istoria politică a Americii în care electoratului i se spune fără ruşine, în faţă, că nu are de ales între o soluţie pozitivă de tip A şi altă soluţie pozitivă de tip B, ci trebuie să se mulţumească să alegă doar între răul cel mare şi răul cel mai mic!!!

Tristă zi, pentru o mare Democraţie! Cineva i-a furat Americii alegerile!