Cine ne îndepărtează de Uniunea Europeană

Fără să îşi fi turnat ceară în urechi, ori să se fi legat de vreunul dintre catargele navei România, rătăcind la întîmplare printr-o pădure de primejdii mai fioroase decît Scilla şi Caribda, românii, mă rog, mai bine de jumătate dintre ei, nici măcar nu vor să audă cîntecele fermecate ale frumoasei sirene numită Uniunea Europeană. Au fost loviţi de un fel de surditate selectivă. Cum fenomenul s-a lăţit binişor în ultimii doi ani, lumea se întreabă: cine e de vină? Iar răspunsul se oferă singur, la îndemînă. Păi, ce ni s-a întîmplat nouă în ultimii doi ani şi mai bine? Aţi ghicit! Guvernarea PSD! Concluzia se impune, deci, de la sine: PSD-ul ne îndepărtează de Uniunea Europeană. Trec peste sic hoc ergo propter hoc că, la urma urmei, n-a introdus nimeni proba de logică formală la angajarea copiştilor cu cîrca numiţi gongoric în lumea sălbatică a presei din România, "ziarişti". Dar, dacă nu logica, atunci măcar "flerul" ar trebui să ne îndemne să căutăm cheia nu doar sub felinarul care pîlpîie generos în vîrful parului de la colţul uliţei, ci şi mai încolo, undeva, unde foarte probabil am pierdut-o, în cotloanele întunecoase ale istoriei rătăcirilor noastre colective, mai vechi şi mai noi.

Istoria relaţiilor "opiniunii publice" din România cu "Uniunea Europeană" a început sub semnul unei furibunde frustrări, a unui cotropitor sentiment de nedreaptă respingere. Polonia, Ungaria şi Cehia-Slovacia, erau "ăi buni", noi eram "ăi răi" şi pe deasupra şi urîţi! Românii, viţă de popor creştin-ortodox cu mult înainte de Traian şi Decebal, au reacţionat în consecinţă. Au întors şi obrazul celălalt şi, prinşi într-o apoteotică horă a unirii, au slobozit din piepturi imnul: "Nu ne pot respinge ei, cît putem să-i iubim noi"! Şi se umpleau sondajele pre-aderare cu rezultate de peste 85% iubitori înflăcăraţi ai Uniunii Europene, trăitori pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. De se mirau ăia la Bruxelles, ca badea Ghio la femeia cu barbă şi păr pe chiept, de la moşi! A venit şi aderarea, au trecut şi festivităţile de rigoare... de, lumea s-a mai potolit. Opiniunea publică din România a cantonat, însă, nu pe vreun tăpşean al mulţumirii sau automulţumirii, ci în valea largă şi stîncoasă a unei clasice relaţii "love-hate". Locul rezervat României în tipologia aderaţilor a fost cel de "prostul satului, cu rîie pe el şi coada pe sus". Nici noi n-am ostenit cine ştie ce ori prea mult să ieşim din rol, aşa că procentele iubitorilor opiniaţi de UE au balansat ceva vreme, molcom, între 60 şi 70%. Între timp, au trecut anii, ba chiar deceniul. O nouă generaţie a ieşit la viaţă... socială. O generaţie care ar fi trebuit să fie mult mai informată, mai bine formată, mai aptă şi mai doritoare de participare la marele proiect al Uniunii Europene, nu de alta, dar ea trebuia să fie marele şi principalul beneficiar al integrării noastre europene, acum la început de secol XXI. Şcoala şi educaţia ei, orice, mai puţin "europenism"; în România, biserica, al doilea mare păstor ideologic, care a invadat în bună măsură şi şcoala, a fost anti-europeană, din tradiţie anti-catolică, din principiu şi probabil din proiect, ca să nu mai zic din prostie; cît despre familie, aportul ei educaţional, pro-european, s-a rezumat pentru vreo două milioane de români la emigraţia masivă de tip şi de motivaţie economică, ori la înjurături groase ale milioanelor de pierzători ai tranziţiei, la adresa "ăstora" care ne-au invadat, ne-au cumpărat pe nimic şi ne-au închis fabricile şi ne-au construit mall-uri. Mai puneţi la socoteală vreo 40% populaţie rurală şi reruralizată, ca urmare a procesului de dezindustrializare accelerată a Româ­niei, şi o să aveţi rezultatul care se aşterne acum în sondajele de opinie. Şi se va mai aşterne încă o bună bucată de vreme, cu procente tot mai îngrijorătoare.

Nu încape nici o îndoială, actuala guvernare PSD are "merite" mari în ratarea mai tuturor obiectivelor de integrare care aşteaptă de ani şi ani să fie totuşi realizate de cineva. Nu-i mai puţin adevărat, două mandate politice "Băsescu" au transformat mecanismele economice ale integrării europene în surse monopolizate pentru afaceri de gaşcă şi de partid, cele mai multe eşuate în simple furturi şi risipire masivă de resurse şi oportunităţi. Miliarde cheluite pentru drumuri şi drumuri ioc, metrou şi linia de la aeroport încă nu a fost proiectată, în timp ce Drumul Taberei mai are puţin şi face un deceniu de cînd a început şi nu s-a mai terminat! Calea ferată, distrusă, transportul pe roţi, o nesfîrşită improvizaţie şi aventură pe drumuri din secolul trecut, transportul aerian un lux... a mai rămas căruţa care a cunoscut, e drept, un real reviriment în mediul rural şi periurban. Creşterea şi cultivarea, folosirea intensivă a competenţelor necesare pentru punerea în mişcare a unei maşinării eficiente de proiecte majore de infrastructură şi dezvoltare, pentru care UE a pus tot timpul la dispoziţia României fonduri, reprezintă şi astăzi un deziderat de care toate guvernările se dezinteresează masiv şi consecvent. Puţinii români care au ajuns să lucreze la Uniunea Europeană, mai ales cei de la vîrf, în structura Comisiei, unde au fost paraşutaţi de logica găştilor de partid şi prea puţin de cine ştie ce competenţe profesionale, ori în materie de cunoaştere a sistemului şi mecanismelor Uniunii Europene, nu au nevoie decît de cîteva luni pentru a ajunge la exasperare, în legătură cu lipsa de răspuns intern faţă de uriaşele oportunităţi care au stat şi stau totuşi la dispoziţie de atîta vreme pentru a scoate România din teribila sa înapoiere, mai ales în materie de infrastructură critică şi de competenţe educaţionale.

Văd în ziar un articol triumfător despre ultima realizare ştiinţifico-tehnologică pe care a produs-o dorinţa noastră, tradiţională, de mai bine: un tractor "pur" româ­nesc. "Inventatorii" n-au folosit nici măcar o piuliţă de la străini!!! Mama lor de apucători, că nu-i mai satură Dumnezeu o dată...! Din această perspectivă, tare îmi e teamă că nu noi de îndepărtăm de Uniunea Europeană, ci ea se depărtează de noi şi anume tot mai repede şi radical, decisiv.