CINE VA INCENDIA REICHSTAGUL DE ACEASTĂ DATĂ? Un Titan(ic) numit Europa

De la acutizarea crizei datoriilor suverane, Europa a fost comparată adeseori cu pachebotul Titanic. În 15 aprilie 2012 vor fi trecut 100 de ani de la scufundarea acestuia, după ciocnirea cu un aisberg.

Bloomberg scria recent că "Germania şi-a cumpărat bilet la clasa I pe Titanic". Ultima comparaţie a făcut-o Harvinder Sian, de la Royal Bank of Scotland, care se întreba dacă nu cumva Germania a rămas ultimul pasager la clasa I pe Titanic.

Dar poate fi comparată Europa cu Titanicul? Pachebotul a reprezentat un vârf tehnologic al vremurilor sale, iar scufundarea sa nu s-a datorat greşelilor de construcţie, ci nesăbuirii cu care a fost mânat peste Atlantic în căutarea unui nou record.

Probabil că zona euro a fost doar percepută ca un Titanic, care conducea falnic regata bunăstării europene. Altfel nu ar fi de înţeles de ce micile bărcuţe ale Estului s-au angajat într-o cursă disperată pentru a ajunge din urmă falnicul vas amiral.

De fapt, cursa nici nu era a ţărilor respective, ci a liderilor lor politici mânaţi de ambiţii personale, care şi-au vândut ţările pe nimic, cu speranţa că odată vor fi mândri comisari europeni. Prea puţini s-au întrebat de ce numele vasului de care încercau să-şi agaţe parâmele nu era "Libertatea", ci "Titanic".

Dar Europa Unită nu a fost niciodată un titan cu o viziune comună, ci doar un amalgam uriaş de interese, strânse împreună în chingi birocratice fără precedent. Banii ieftini au creat iluzia bunăstării, în ciuda pierderii accelerate a competitivităţii şi a golirii economiilor, mai ales a celor de la periferie, de capacităţile productive.

Bernard Connolly a publicat, în 1995, o carte cu titlul "Inima putredă a Europei", în care explica adevăratele motive ale Franţei şi Germaniei pentru crearea unei uniuni monetare. Pe atunci, Connolly era şeful diviziei monetare a Comisiei Europene, responsabilă cu monitorizarea ERM (n.a. Mecanismul Ratelor de Schimb), iar după publicarea cărţii a fost concediat. Curtea Europeană de Justiţie a decis că acţiunea Comisiei Europene a fost justificată, iar Uniunea Europeană poate suprima în mod legal criticile aduse instituţiilor şi liderilor europeni. Ce fel de democraţie este aceea în care dreptul la liberă exprimare reprezintă un pericol?

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, un fost adept al lui Mao Zedong, declara mândru în 2007 că Uniunea Europeană este "o construcţie specială în istoria omenirii", aceasta fiind "primul imperiu ne-imperial", deoarece "avem 27 de ţări care au decis să lucreze împreună şi să-şi comaseze suveranitatea". "Statele membre ale UE s-au apropiat în mod paşnic, democratic şi voluntar", mai declara atunci Barroso.

Curat democratic, voluntar şi constituţional! Când oficialii europeni şi pieţele au reacţionat cu groază în faţa ideii unui referendum în Grecia, Gideon Rachman scria în Financial Times că această atitudine este justificată "deoarece referendumul Greciei ar fi o lovitură devastatoare în cel mai sensibil punct al construcţiei europene - lipsa legitimităţii şi a sus-ţinerii sale populare".

După ce ideea democraţiei europene a fost aruncată la gunoi, aşa-zisele elite europene şi-au dezvăluit adevărata faţă, aceea a unei coterii însetate de putere şi privilegii.

Parcă nimic nu reflectă mai bine această stare de fapt decât expresia de pe faţa lui Herman Van Rompuy în faţa unei intervenţii recente a eurodeputatului britanic Nigel Farage în Parlamentul European: "Dumneavoastră, nefiind ales de nimeni, aţi mers în Italia şi aţi spus că nu este timpul pentru alegeri, ci timpul pentru acţiune. Cine vă dă dreptul să spuneţi aşa ceva poporului italian?"

Rompuy nu a avut nicio replică şi nici măcar nu îşi mai consulta cu atenţie hârtiile, ci doar privea în gol, asemeni unui Gollum patetic, care este gata să-şi piardă pentru totdeauna al său "precious" proiect european.

În ciuda încercărilor tot mai disperate ale autorităţilor europene de a scoate euro din ecuaţia crizei, realitatea economică nu mai poate fi negată pentru mult timp. Moneda unică a reprezentat, încă de la început, "inima putredă a Europei", iar aceasta nu s-a datorat doar faptului că uniunea fiscală a lipsit din cadrul instituţional al eurozonei.

Rezultatele politicii monetare promovată de Banca Centrală Europeană s-au văzut mai întâi la periferia eurozonei, unde banii ieftini au condus la declanşarea unor bule imobiliare fără precedent. Irlanda a trecut de la dezvoltarea prin producţie şi exporturi la "inovaţii financiare", iar Spania, care nu prea avea cu ce să se mândrească la capitolul producţie şi exporturi, a trecut direct la speculaţii imobiliare.

Modul în care "autorităţile" europene au reacţionat în faţa crizei datoriilor suverane l-a determinat pe Ambrose Evans-Pritchard, editor al cotidianului The Telegraph, să scrie că "Proiectul UE a devenit, în acelaşi timp, periculos şi nebun". Periculos este puţin spus, dar să fie chiar aşa de mare instabilitatea mentală a liderilor europeni pentru a fi caracterizată drept nebunie?

Probabil că nu este vorba decât de disperarea unor oameni depăşiţi de evenimente, care sunt gata de orice, inclusiv terorizarea permanentă a populaţiei, pentru a-şi menţine puterea şi privilegiile. Pe de altă parte, a repeta acelaşi lucru la nesfârşit şi a aştepta rezultate diferite reprezenta definiţia nebuniei pentru Albert Einstein.

După modul în care s-a accelerat fenomenul de prăbuşire a "Uniunii Republicilor Sovietice Europene" sub povara datoriilor, suntem, probabil, foarte aproape de un deznodământ care va reflecta adevăratul spirit al "democraţiei" europene postbelice.

Liderii europeni de astăzi au uitat lecţiile istoriei şi sunt gata, din nou, să-şi sacrifice supuşii în numele unor idealuri care nu au nimic în comun cu libertatea şi demnitatea umană. Ei l-au uitat până şi pe Vladimir Ilici Lenin, alt ctitor de uniune a popoarelor care promitea fericirea eternă, care spunea odată că "Există decade în care nu se întâmplă nimic; şi există săptămâni în care se întâmplă decade". Acum Europa a ajuns la o astfel de răscruce istorică şi nimic nu arată că "liderii" săi se pot ridica la înălţimea aşteptărilor.

Frecvenţa tot mai mare a întâlnirilor la nivel înalt, fiecare promovată ca fiind de importanţă capitală şi gata să ofere soluţia salvatoare, nu a făcut decât să pună în lumina reflectoarelor nimicnicia aşa-zişilor lideri. Iar dacă nişte tocuri supradimensionate îl pot face pe Sarkozy să ajungă la microfoanele conferinţelor de presă, nimicnicia nu poate fi vindecată cu ajutorul protezelor.

Adevărata problemă a Europei a fost ilustrată recent de către eurodeputatul britanic Daniel Hannan în Parlamentul European. Comparând Constituţia europeană cu cea a Statelor Unite, Hannan a declarat că principala diferenţă dintre cele două acte fundamentale este dată de faptul că prima este construită în jurul puterii statului iar a doua pune accent pe libertatea individuală. Dar oare nu a uitat şi America idealurile pionierilor care au colonizat-o, iar acum, când a crescut mare, idealul său este de a deveni Europa?

În condiţiile în care povara datoriilor a devenit prea mare şi austeritatea ameninţă visul de aur al politicienilor europeni, a venit vremea ca aceştia să-şi aducă aminte de faptul că "poţi să-i minţi pe toţi oamenii un timp, şi pe unii tot timpul, dar nu poţi să-i minţi pe toţi oamenii tot timpul".

Tocmai încercarea de a-i minţi pe toţi oamenii tot timpul a determinat autorităţile europene din ultimele decade să se îndatoreze dincolo de orice limită, în speranţa că scadenţa va veni după terminarea mandatelor politice ale cârmuitorilor. Acum scadenţa a venit, iar "politicienii şi bancherii centrali lucrează cu îndârjire la reumflarea bulei speculative", după cum a mai declarat Daniel Hannan, dar "ceea ce doresc ei să facă seamănă cu încercarea de a amâna mahmureala prin prelungirea beţiei".

Este posibil aşa ceva? Ministerul de Externe al Marii Britanii este sceptic şi avertizează cetăţenii britanici din străinătate să fie pregătiţi pentru revolte sociale în condiţiile unui colaps al monedei europene.

Acesta este rezultatul alegerii între libertate şi socialism. În urmă cu 60 de ani, Ludwig von Mises scria că "socialismul nu este pionierul unei lumi mai bune, ci distrugătorul a ceea ce a creat civilizaţia în mii de ani", deoarece distrugerea reprezintă esenţa sa. În opinia lui Mises, "socialismul nu produce nimic, ci doar consumă ceea ce a creat ordinea socială bazată pe proprietate privată asupra mijloacelor de producţie".

Uniunea Europeană şi-a consumat viitorul pe credit, iar acum a venit "toamna rambursărilor". Acţiunile din ultima perioadă ale liderilor europeni par să indice că sunt gata pentru o nouă incendiere a Reichstagului.

Un vechi proverb spune că "cea mai întunecată parte a nopţii este chiar înaintea zorilor". Nu ne rămâ-ne decât să sperăm că revenirea unui regim autoritat nu mai este posibilă în Europa, iar zorii Noii Europe vor veni după lunga noapte a Uniunii Europene.