CIOLACU: "Am finalizat tot pachetul de măsuri cu privire la preţurile la energie"

J.P.
Politică / 17 ianuarie 2022

"Am finalizat tot pachetul de măsuri cu privire la preţurile la energie"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că pachetul de măsuri cu privire la preţurile la energia electrică şi gaze naturale este finalizat, iar aceste măsuri vor fi discutate în şedinţa de coaliţie de la ora 17,00, conform Agerpres.

"Am finalizat tot pachetul de măsuri, pe toate cele trei componente, astfel încât să stopăm această escaladare a preţurilor, să ieftinim facturile atât către populaţie, cât şi către economie şi, nu în ultimul rând, să încercăm să compensăm de la bugetul statului, atât cât îşi permite bugetul statului, astfel încât să nu afecteze zona de investiţii şi ce ne-am propus pentru acest an. Avem aceste măsuri finalizate, le mai discutăm acum, la ora 10,00, cu membrii Guvernului din partea PSD, cu Biroul Permanent Naţional şi, la ora 17,00, în coaliţie. Am avut discuţii inclusiv în cursul zilei de ieri cu domnul prim-ministru şi alaltăieri cu domnul preşedinte Cîţu, deci am funcţionat şi până acum", a spus Ciolacu la sediul central al PSD, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.

El a adăugat că reducerea TVA de la 19% la 5% la energie electrică şi gaz "este suportabilă de către bugetul de stat" şi că îşi menţine părerea că această măsură trebuie luată de la 1 februarie.

"Sunt mai multe variante, inclusiv am văzut ce s-a întâmplat în Franţa cu plafonarea preţurilor, cu plafonarea preţurilor la energie la companiile de stat, la cea mai mare companie de stat, şi aceasta este o măsură pe care am putea să o luăm. După ce avem o decizie finală luată în coaliţie, o vom prezenta. (...) Sunt mai mult măsuri şi au o coerenţă între ele. La şedinţa de coaliţie este invitat şi domnul ministru al Energiei şi reprezentanţii ANRE şi ai ANPC", a afirmat acesta.

Ciolacu a mai spus că de creşterea preţurilor la energie este afectată toată Europa şi nu consideră că acum este important să se găsească un vinovat pentru acest lucru în România.

"Dacă doriţi o părere personală, nu este admis să liberalizezi preţul în plină pandemie fără să gândeşti efectele care vor urma", a conchis el.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. mafia din psd impreuna cu cea din energie s-au inteles prin reducerea de tva sa-i imbogateasca si mai mult pe smecherii din energie si cu aceiasi suma sa saraceasca bugetul . oamenii nu vor beneficia de nimic pentru ca preturile vor reveni imediat la nivelul anterior . daca nu ma credeti pe mine poate il credeti pe Iulian Iancu cel mai pregatit in domeniu .asta-i adevaratu-l psd care-i prostesc pe oameni de 30 de ani . ciolacu o nulitate .

    Mai Vipusca,

    Dupa cum se vede, netrebnicii au incropit un plan de actiune prin care, in viitorul apropiat, populatia Romaniei sa fie deposedata de bruma de bunuri imobiliare pe care le detine, de casele si terenurile stramosesti.  

    Netrebnicii, fie ca sunt austrieci , francezi , italieni sau bruneti conlocuitori, au reusit sa puna mana pe energia produsa in instalatiile energetice construite de acest popor in anii comunismului, pe petrolul nostru si metanul, bunuri ce apartin acestui popor. 

    Prin supraindatorarea cetatenilor tarii, cu reacredinta, acesti netrebnici straini si bruneti, vor sa deposedeze populatia Romaniei de bruma de bunuri care le ofera o oarecare stabilitate si sa distruga poporul roman.  

    Mai Vipusca, daca esti patriot si daca PSD este o oaza (nu gaoaza) de patriotism, promovati o lege prin care acesti netrebnici sa nu poata folosii reaua credinta si sa nu poata folosii executarea imobiliara a celor pe care i-au supraindatorat intentionat spre a-i deposeda de bunurile lor. Si netrebnicii sa nu poata sa -si recupereze sumele blestemate decat din venituri. Si si atunci, daca isi dovedesc bunacredinta.

    Asta daca nu suntetisi voi, complicii dusmanilor acestui popor si scursuri securiste. Ca atunci vorbm degeaba.  

    Masura "socialistului " ciolacu , va duce la imbogatirea mafiotilor din energie cu fix 14 % . corb la corb nu-si scoate ochii !

    cine garanteaza ca scaderea tva duce si la scaderea pretului indiferent la ce ? ce anume il opreste pe cel caruia I s-a scazut tva sa nu creasca pretul exact dupa doua secunde ? nu mai prostiti oamenii !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb