CIOLOŞ: "Nu am emoţii privind moţiunea pe Sănătate"

J.P.
Politică / 14 februarie 2021

"Nu am emoţii privind moţiunea pe Sănătate"

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a precizat că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, apreciind că aceasta a fost propusă de către social-democraţi doar pentru ''a se afla în treabă'', relatează Agerpres.

"Nu am emoţii. E o moţiune propusă doar pentru a se afla în treabă cei de la PSD. Aşa înţeleg ei să facă opoziţie. Ai un ministru care nici nu s-a instalat bine şi vii şi îl acuzi de nişte lucruri pe care le-au făcut cei care au fost miniştrii PSD înainte. Noi avem miniştri ineficienţi PSD cu grămada. Avem trei foşti miniştri ai Sănătăţii din PSD care sunt urmăriţi penal acum, pentru fapte de corupţie sau asimilate cu corupţia. Avem fost ministru PSD care după accidentul Colectiv spunea că toate merg bine. Ei, Vlad Voiculescu spune că nu toate merg bine şi sunt foarte multe lucruri de reformat. Şi, da, vom introduce management profesionist în spitale. Nu va mai fi pe sinecuri politice şi pe prietenii sau ataşamente politice, cum ne-am obişnuit. Vedem că avem, inclusiv pe listele PSD, personalităţi din domeniul medical care, iată, au jucat politic. Foarte bine, e treaba lor. Măcar acum lucrurile sunt clare", a spus Cioloş, la Prima TV.

Fostul premier a arătat că Voiculescu deţine de puţină vreme funcţia de ministru al Sănătăţii şi nu i se poate imputa incendiul de la Spitalul ''Matei Balş''.

"Noi vrem management profesionist în spitale şi nu ştiu - or fi unii speriaţi de treaba asta, au făcut din Vlad Voiculescu o ţintă - omul nici nu s-a aşezat bine la minister şi... moţiune! Moţiune pe ce? Pe declaraţii? (...) A apărut acel incendiu la câteva săptămâni după ce s-a instalat Vlad Voiculescu, cu un management care nu a fost numit de Vlad Voiculescu, cu un management - şi la 'Balş', şi în alte părţi - unde Vlad Voiculescu a spus că e prioritatea lui, în perioada imediat următoare, să vină cu planul acesta de profesionalizare a managementului. Deci, haideţi să vedem unde sunt responsabilităţile", a mai precizat Cioloş.

Deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în moţiunea simplă pe care au depus-o miercuri la Parlament, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut "atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ciupitura-boratura are aici perfecta dreptate, pt ca nimeni din Colonia asta nu se va atinge nici cu o floare de omul globalistilor si al lui Big Pharma, sobolanul neomarxist Voiculescu, iar celor care vor incerca, garantat li se va face dosar penal de catre Binomul reinventat SRI-DNA, prin desfiintarea Sectiei Speciale din Justitie!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb