Premierul Dacian Cioloş i-a felicitat, astăzi, pe locuitorii oraşului Timişoara după ce acest oraş a fost desemnat să devină Capitală Culturală Europeană în 2021, menţionând că l-a asigurat pe primarul Nicolae Robu de tot sprijinul Guvernului, "inclusiv financiar, pentru a duce la bun sfârşit această onoare şi responsabilitate".
"Cetăţenii Timişoarei au arătat de-a lungul timpului un spirit fantastic al libertăţii, o organizare antreprenorială de invidiat şi o atitudine exemplară multiculturală şi interconfesională. Sunt sigur că şi de data aceasta timişorenii se vor strânge în jurul acestui proiect comun şi vor aduna toată energia şi creativitatea pentru a atinge şi depăşi standardul ridicat de Sibiu în 2007 în materie de proiecte culturale europene", a scris Cioloş pe Facebook.
El i-a felicitat, de asemenea, şi pe cetăţenii din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare pentru proiectele de candidatură care au ajuns în finală.