Ne dorim să dezvoltăm, prin programul "Energie pentru viitor", "Oraşele viitorului", să creştem liderii şi să antrenăm campionii viitorului, a declarat, ieri, Claudia Marta, marketing manager la Tinmar, în cadrul unei conferinţe.
Domnia sa a explicat: "Programul «Energie pentru viitor» este împărţit în două capitole: platforma de CSR (Responsabilitate Socială Corporativă) a Grupului Tinmar care va acoperi zona de sport, cu programul «Campionii viitorului», zona de cultură şi partea de «Business to Business» cu participări la conferinţe, care ne ajută să fim alături de comunitatea de business şi Fundaţia Tinmar care va avea o identitate distinctă, programe anuale de acordare de finanţări şi un program de atragere de fonduri de la clienţii şi partenerii noştri. Aici vorbim despre utilizarea tehnologiei pentru mediu în oraşele mari prin programul «Oraşele viitorului» şi despre liderii viitorului prin programul «Educaţie şi leadership prin sport»".
Reprezentantul Tinmar a mai spus: "O direcţie strategică a Fundaţiei Tinmar cuprinde «Oraşele viitorului» prin care ne dorim să dăm energie proiectelor care ajută la dezvoltarea sustenabilă a oraşelor".
Aceasta a adăugat că vor reveni în prima parte a anului viitor cu un plan clar stabilit de submitere de proiecte, care vor fi termenele şi criteriile de evaluare a proiectelor, astfel încât să fie cunoscut la sfârşitul primului trimestru în ce zone vor fi proiectele şi ce vor cuprinde acestea.
"Totodată, ne dorim să susţinem proiecte de infrastructură de mediu, care încurajează reciclarea, transportul alternativ, programe de educaţie privind energia regenerabilă pentru copii, care ajută copiii să înţeleagă şi să interacţioneze într-un mod diferit cu energia", a menţionat doamna Claudia Marta.
Aceasta a adăugat: "Nu în ultimul rând, încercăm şi noi să participăm la scăderea emisiilor de dioxid de carbon în oraşele mari, Bucureşti în primă fază, prin achiziţionarea de maşini electrice în flota companiei. Avem, momentan, achiziţionate primele două maşini".
Oficialul Tinmar a mai precizat: "În celălalt pilon strategic vorbim de programul «Liderii viitorului» prin intermediul căruia ne dorim să dăm energie programelor care ajută tinerii să fie liderii comunităţilor de mâine. Prin acest program ne dorim să susţinem proiecte care vor avea în vedere educaţia pentru ştiinţe, antreprenoriat şi leadership".
Tinmar este un antreprenoriat românesc, dedicat livrării serviciilor integrate de utilităţi, electricitate, petrol şi gaze naturale, clienţilor industriali şi casnici.