Colegiul Psihologilor cere reluarea concursurilor pentru directorii de şcoli

D.N.
Ziarul BURSA #Cultură / 21 octombrie 2016

Vasile Mihăescu (stânga), Mihai Aniţei, Ştefan Laurenţiu, Tudorel Butoi, Daniela Hiera.

Vasile Mihăescu (stânga), Mihai Aniţei, Ştefan Laurenţiu, Tudorel Butoi, Daniela Hiera.

Concursul pentru ocuparea posturilor de directori de unităţi de învăţământ, aflat în plină desfăşurare, este contestat de către Colegiul Psihologilor din România. Conducerea acestui for cere în mod public reevaluarea condiţiilor de realizare a testării psihologice şi reluarea concursului cu realizarea unei evaluări făcute de psihologi atestaţi profesional în specialităţile psihologia muncii şi organizaţională.

În cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul colegiului, la care au participat membrii de frunte ai acestui organism (Mihai Aniţei, preşedinte, Vasile Mihăescu, Tudorel Butoi, Daniela Hiera şi Ştefan Laurenţiu) au aduse mai multe acuze la adresa Ministerul Educaţiei pentru felul cum a găsit de cuviinţă să organizeze acest concurs deosebit de important. Ministerul este acuzat că a evaluat psihologic candidaţii pentru postul de director fără să aibă acest drept, încălcând Legea 213/2004. Conform Colegiului Psihologilor, testarea aptitudinilor cognitive şi a competenţelor managerial este obiectul psihologiei muncii şi organizaţionale şi pot fi făcute doar de profesionişti atestaţi. Mihai Aniţei, preşedintele colegiului, crede că testarea efectuată este irelevantă, iar faptul că a fost extras un număr mic de întrebări din nişte teste mai ample au distorsionat complet rezultatele evaluărilor: "Ne întrebăm ce relevanţă are acest test în condiţiile în care a fost aplicat, cu interpretarea datelor psihologice, pe baza unui instructaj făcut de constructorii unor teste psihologice. Din păcate, Ministerul Educaţiei induce în acest fel ideea că oricine poate face psihologie, ceea ce nu este nici adevărat şi nici corect faţă de miile de profesionişti, care au studiat şi s-au perfecţionat şi au obţinut atestare legală. În aceste condiţii solicităm reluarea examenului pentru funcţiile de director şi director adjunct al unităţilor de învăţământ cu aplicarea testării psihologice realizate de către profesionişti. (...) Ministerul nu avea dreptul să utilizeze probe psihologice, ei puteau da teste de desen, dans, dar nu teste psihologice ". Mult mai incisiv a fost Vasile (Bebe) Mihăescu: " Un concurs naţional important a fost făcut de minister cu reprezentanţii unei firme care s-a substituit colegiului. DNA-ul trebuie să vadă care este reţeta financiară a acestui concurs" . Tudorel Butoi consideră că felul cum a fost organizat concursul nu face decât să stârnească nemulţumire în rândul celor care au participat la el: "Posturile au fost scoase la concurs pe bună dreptate, dar ministerul gestionează acum 7000 de oameni care au pierdut de fapt acest examen. Această construcţie e total şubredă, Ministerul Educaţiei a făcut testarea la ei în familie şi a creat în acest fel un val de nemulţumiri". Pe de altă parte s-au pus sub semnul întrebării competenţele de evaluare ale unor profesori de psihologie, care nu sunt practicieni şi nici membrii ai Colegiului Psihologilor, Ştefan Laurenţiu apreciind că există un curent prin care se încearcă înlocuirea profesioniştilor din domeniu: "E un demers, care durează de mai bine de 11 ani, prin care se încearcă înlocuirea psihologului profesionist cu orice altceva. Niciodată în instituţiile publice nu a fost înlocuit psihologul de o manieră atât de nonşalantă. E un început şi culmea acest lucru s-a făcut cu oameni din psihologie. Completarea unui chestionar nu reprezintă o testare psihologică". Aceste idei se regăsesc şi în cadrul unui comunicat de presă al instituţiei: "Aceleaşi persoane care l-au sfătuit pe domnul ministru să înlocuiască un examen psihologic riguros cu o testare fără support profesional, au solicitat modificarea legislaţiei specifice profesiei noastre, în vederea preluării controlului într-un domeniu profesional, care nu poate fi condiţionat de către cei care privesc psihologia doar ca pe o afacere cu teste psihologice." Conducerea Colegiului Psihologilor consideră că toţi cei 20.000 de psihologi acreditaţi din ţara noastră se pot considera nedreptăţiţi de felul cum s-a procedat în legătură cu acest concurs.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru a declarat în repetate rânduri - inclusiv când în Senat a apărut o iniţiativă legată de amânarea până în vară a concursului - că acesta va avea loc conform programului stabilit de către minister şi că nu mai poate fi blocat, reluat sau suspendat.

Răspunsul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu a întârziat să apară, ideea centrală fiind că în această controversă se pleacă de la o idee falsă: "Testul nu reprezintă o evaluare psihologică. Acesta a fost elaborat de specialişti în ştiinţe cognitive şi în ştiinţele educaţiei şi a vizat evaluarea competenţelor cognitive şi manageriale dezirabile pentru exercitarea rolului de director sau director adjunct într-o şcoală modernă: capacitatea de a face distincţie între diferite stiluri şi modele manageriale, capacitatea de înţelegere şi asumare a rolului unui manager la nivelul unei instituţii şcolare, capacitatea de a distinge între esenţial şi secundar, capacitatea de a face conexiuni logice între fenomene şi evenimente, atenţia la detalii, spiritul de observaţie, capacitatea de gândire strategică etc. La nivel de concept, testul-grilă valorifică avantajele unei probe scrise printr-un nivel ridicat de obiectivitate, transparenţă în evaluare şi operativitate în administrare. Asimilarea acestui test cu unul de factură psihologică este o eroare involuntară sau deliberată de optică. Nici modul în care a fost construit, nici formula de evaluare, respectiv utilizarea rezultatului nu au vizat generarea unui profil psihologic al candidatului. Obiectivul urmărit a fost testarea abilităţilor menţionate anterior pe baza unui scor/punctaj conform evaluării pe baza baremului. Itemii de evaluare a abilităţilor cognitive care provin din teste standardizate cunoscute şi consacrate au fost utilizaţi pe baza acordului scris al deţinătorilor drepturilor de autor. Itemii asociaţi evaluării abilităţilor manageriale au fost formulaţi astfel încât să reflecte capacităţile de analiză critică şi gândire strategică ale candidaţilor, evitând formulări care să solicite capacitatea de memorare mecanică a unor informaţii din resursele bibliografice indicate."

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb