COLLIERS: Munca la distanţă face deja parte din "noua normalitate"

V.G.
Companii / 31 ianuarie 2023

Daniela Popescu, Colliers

Daniela Popescu, Colliers

Sistemul de lucru hibrid, care îmbină activitatea de la distanţă cu prezenţa la birou pentru întreaga echipă, a fost adoptat deja de multe dintre companii, arată datele unui sondaj realizat de Colliers în rândul reprezentanţilor din conducere sau decidenţilor din 75 de companii cu activitate în diverse sectoare economice şi echipe de la câteva zeci până la sute de angajaţi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, în prezent, peste 80% dintre angajatori au o prezenţă la birou de mai puţin de jumătate dintre salariaţi într-o zi normală de lucru, iar respondenţii sondajului Colliers nu se aşteaptă la schimbări semnificative pe parcursul acestui an. Relevanţa birourilor rămâne ridicată, multe companii înţelegând prioritatea reamenajării lor, astfel încât să răspundă nevoilor generate de schimbarea modului de lucru.

"Trei din patru decidenţi din companiile mari, cu peste 500 de angajaţi, se aşteaptă la o prezenţă scăzută la birou anul acesta, de sub 30%, faţă de doi din patru respondenţi din partea IMM-urilor. Se conturează astfel o subtendinţă interesantă, deoarece companiile mai mari ar putea dori să creeze mai multe insule de birouri în acelaşi spaţiu, ceea ce le permite să aibă o eficienţă sporită a costurilor şi flexibilitate, în funcţie de numărul de angajaţi care lucrează de la birou. Acest lucru înseamnă regândirea biroului pentru a nu mai fi doar un simplu spaţiu de lucru, ci mai mult un spaţiu care să susţină colaborarea şi spiritul de echipă, să accelereze creativitatea, dar şi să atragă şi să păstreze talentele. Deja aproape jumătate dintre respondenţi şi-au renovat biroul pentru a-l face mai în ton cu noul mod de lucru, care permite în viitor flexibilitatea şi uşurinţa chiriaşilor de restrângere sau extindere a spaţiului", explică Silviu Pop, Director CEE & Romania Research la Colliers.

Lună de lună, indicii Eurostat privind intenţiile de angajare pe termen scurt arată valori solide pentru România, care a depăşit majoritatea statelor membre ale UE, iar un element comun regăsit în mai multe întrebări din sondajul Colliers arată că aproximativ 60% dintre respondenţii din IT&C plănuiesc să îşi extindă forţa de muncă în următorul an, faţă de o rată medie de răspuns de 44% pentru toţi respondenţii. Totodată, marea majoritate a respondenţilor caută un mod de lucru flexibil pentru angajaţii lor şi au o deschidere mai mare în acest sens decât aveau în urmă cu doi ani. Concret, în octombrie 2020, aproximativ 53% dintre companii le ofereau angajaţilor lor 1-2 zile de lucru la distanţă pe săptămână, pe când în acest moment, angajatorii vorbesc despre 3-4 zile lucrătoare la distanţă. Doar 4% dintre respondenţii la sondajul Colliers le cer angajaţilor să lucreze permanent de la birou.

Pentru majoritatea companiilor, productivitatea angajaţilor a rămas neschimbată în linii mari chiar şi în contextul noului mod de lucru hibrid, doar 21% dintre respondenţi consideră că munca remote are un impact negativ asupra productivităţii forţei de muncă, faţă de 40% care consideră că aceasta reprezintă chiar o îmbunătăţire. Aceleaşi date arată că IMM-urile au întâmpinat mai multe dificultăţi în a asigura productivitatea muncii la distanţă, 34% dintre companiile cu mai puţin de 500 de angajaţi observând o creştere a randamentului, faţă de 43% în cazul companiilor mari.

"Deşi există încă incertitudini privind întreg contextul economic şi geopolitic actual, jumătate dintre companiile respondente au declarat că au păstrat deja sau intenţionează să-şi menţină neschimbată suprafaţa de birouri, iar aproximativ 10% au în plan chiar să-şi extindă suprafaţa. La polul opus, aproape 39% dintre respondenţi intenţionează să îşi reducă sau şi-au redus deja suprafaţa ocupată de birouri. Pentru a putea implementa cu uşurinţa restrângerile sau extinderile de spaţiu de lucru în viitor, acesta trebuie regândit şi amenajat de la început într-un mod cât mai flexibil, astfel încât să nu fie afectate productivitatea angajaţilor sau utilizarea spaţiilor interioare", punctează Daniela Popescu, Director | Tenant Services & Workplace Advisory | Office 360.

Creşterea cifrei de afaceri rămâne unul dintre cele mai relevante obiective ale oricărei companii, mai arată sondajul Colliers, din care mai reiese că deşi nu există o abordare "universală" pentru creşterea productivităţii sau în ceea ce priveşte munca la distanţă, diversele inovaţii care vizează creşterea digitalizării locului de muncă pot duce la îmbunătăţirea eficienţei costurilor şi a productivităţii. Concret, consultanţii Colliers dau exemplu aplicaţiilor de booking pentru spaţiile de lucru, spaţiile de intalnire din cadrul biroului, cat şi ale locurilor de parcare, care oferă o vizibilitate mai bună şi predictibilitate în ceea ce priveşte gradul de ocupare al spaţiului de birou, gradul de folosire, dar şi creşterea satisfacţiei privind "workplace experience". Toate acestea pot duce la creşterea colaborării dintre angajaţi, pentru că ştii mereu care sunt colegii care vin la birou, o mai bună organizare a echipelor, cât şi o prezenţă fizică mărită în cadrul biroului, se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb