Color Smart a inaugurat un nou showroom în Timişoara

S.B.
Companii #Construcţii / 17 iunie 2022

Color Smart a inaugurat un nou showroom în Timişoara

Color Smart Distribution a inaugurat un nou showroom în Timişoara, după o investiţie în valoare de jumătate de milion de euro.

Situat pe strada Carol Davila, nr. 23 A, noul showroom se înscrie în strategia de creştere a companiei într-un ritm anual de 30-50%, similar cu evoluţia businessului din ultimii trei ani.

"Evenimentul de deschidere a showroom-ului din Timişoara vine exact la un an după inaugurarea sediului nostru din Bucureşti, care a marcat şi rebrandingul companiei în Color Smart Distribution. Timişoara este o piaţă în plină dezvoltare în domeniul amenajărilor interioare şi am observat o cerere tot mai mare în zona produselor premium şi premium plus, precum şi o dorinţă a beneficiarilor de a obţine amenajări de calitate, durabile, realizate cu materiale ecologice, naturale. În plus, prezenţa noastră în această zonă oferă consumatorilor finali, atât acest tip de produse pe care le caută, cât şi consultanţă din partea echipei, soluţii personalizate şi proiecte la cheie, realizate cu echipele noastre de aplicatori", a declarat Cătălina Trupşor, fondator şi CEO Color Smart Distribution.

Prin noul showroom, Color Smart îşi propune să fie mai aproape de specialiştii şi clienţii finali din zona de vest a ţării, care au nevoie de suport pe tot parcursul proiectelor. Totodată, Timişoara devine astfel un hub pentru Color Smart, de unde va coordona toate comenzile din vestul României. În plus, prin această poziţionare, Color Smart va reuşi să ofere servicii mai bune, termene de livrare extrem de avantajoase, condiţii optime pentru alegerea culorilor sau a texturilor necesare unei decorări de vis.

Intrarea pe piaţa din Timişoara face parte din strategia de extindere teritorială a Color Smart, care este deja prezentă în mai multe oraşe importante ale ţării.

Compania îşi propune pentru acest an să-şi consolideze o comunitate de specialişti, designeri, aplicatori, dar şi consumatori finali atât în Timişoara, cât şi în judeţele din proximitate, şi să devină tot mai vizibilă atât în vestul ţării cât şi la nivel naţional. De asemenea, Color Smart are în plan să îşi îmbogăţească portofoliul de produse cu noi branduri internaţionale.

"Orice intrare pe o piaţă nouă necesită o perioadă de acomodare, în care să convingem pieţa locală de valoarea unică a produselor şi serviciilor pe care le oferim, să creştem o echipă nouă de specialişti.

Printre altele vom organiza workshopuri dedicate fiecărei categorii în parte, cursuri în cadrul Academiei Novacolor pentru a forma viitori maeştri, dar şi evenimente de networking. Până la finalul anului ne propunem să fim mai aproape de fiecare comunitate în parte, şi să fim prezenţi în mediile relevante pentru specificul businessului nostru.

Din cifra de afaceri prognozată pentru 2022 doar 5-8%, respectiv 250.000 - 300.000 de euro, se va datora deschiderii noului showroom Color Smart în Timişoara. Ne aşteptăm la creşteri cu adevărat spectaculoase din al doilea an de funcţionare, respectiv 2023", a mai declarat Cătălina Trupşor.

Orientarea Color Smart către zona de vest a ţării are la bază şi dezvoltarea pieţei imobiliare din Timişoara, unde toate segmentele rezidenţiale sunt în expansiune. Compania a sesizat că segmentul de design interior evoluează în acelaşi ritm cu domeniul imobiliar şi are un real potenţial de dezvoltare.

În plus, Timişoara se bucură de una dintre cele mai renumite facultăţi de arhitectură din ţară, astfel că în zona de vest a ţării comunitatea de arhitecţi şi designeri este numeroasă, iar oferta serviciilor de design interior este şi ea bogată.

În decizia de extindere, Color Smart s-a bazat şi pe faptul că în această zonă clienţii finali înţeleg importanţa şi avantajele de a lucra cu un designer sau arhitect în proiectul de amenajare al casei, ţin cont de calitatea materialelor pe care le aleg, de la tipul de pardoseli, până la calitatea vopselelor, şi lucrează cu echipe de aplicatori calificaţi.

Compania oferă pachete personalizate de servicii care pot include: consultanţă în alegerea culorii, texturii şi finisajelor potrivite, în funcţie de specificul proiectului, consultanţă în bugetare (estimarea şi calcularea bugetului), suport tehnic pentru pregătirea vopselei, consiliere în şantier, precum şi recomandări de specialişti cu care companiile pot colabora - arhitecţi, designeri, constructori, aplicatori.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb