Comerţul cu artă în ţara nunţii regale

În această avalanşă naţională de divorţuri răsunătoare, din cauză că sînt cam goale, avem şi o super-nuntă. E drept, nu este la Pipera, Izvorani, Ştefan cel Mare sau Ghencea, ci doar la Londra dar măcar este una regală. Într-o societate normală, astfel de evenimente contează.

Nu ştiu alţii cum sînt dar eu când aud de Marea Britanie, UK, Anglia, Londra, Albionul, perfid sau nu, de Regină sau de Podul Londrei îmi vin în minte numai fapte de artă şi comerţ cu obiecte de artă sau de colecţie. Acest simţ al valorii face parte din istoria şi genetica insularilor. Ei caută, evaluează, restaurează, salvează, vînd şi cumpără şi colecţionează obiecte vechi, obiecte frumoase, obiecte de artă. Şi nu oricum, deşi de multe ori impresia de magazie dezordonată pare să te domine. Englezii adună cu metodă, îngrijesc cu ştiinţă, curăţă cu grijă şi expun cu mîndrie tot ce are valoare istorică, estetică, financiară sau sentimentală. La ei, memorabilia este bine simţită şi dezvoltată iar familia regală are un loc de frunte dacă nu chiar pe primul în subiectele colecţionarilor de suvenire sau chiar suveniruri.

De peste Canal ne vine, însă, o altă invenţie minunată, esenţială pentru discuţia noastră, pentru interesul cititorilor şi mai ales pentru existenţa acestei rubrici - casa de licitaţie. În principiu, cele mai vechi case de licitaţie din lume, încă în funcţiune, sînt trei suedeze - Stockholms Auktionsverk, Goteborgs Auktionsverk şi Uppsala Auktionskammare - apărute în 1674, 1681 şi 1731, dar dintre cele mai importante, dacă nu cele mai importante, sînt două londoneze, Sotheby"s şi Christie"s, nume emblematice şi concurente acerbe. Au plecat amîndouă din Londra şi peste tot în lume, pe unde au ajuns, s-au urmărit pas la pas, ca în "Ocolul Pământului în 80 de zile" al francezului Jules Verne. La Paris au ajuns greu, piaţa de artă a Hexagonului fiind protejată de un edict cu sute de ani vechime, des-fiinţat doar de Europa. În rest, la Monaco, în Italia, Europa, Asia şi la New York au sedii în apropiere, ţin şedinţele cam în acelaşi timp şi cu tematici apropiate. Ambele londoneze aprige şi-au dezvoltat afaceri colaterale, unele, precum imobiliarele, fără o legătură directă cu arta şi antichităţile. S-or fi gîndit că dacă tot vînd colecţii şi moşteniri din tot felul de castele, să vîndă şi gazda.

Sotheby"s îşi are originea în vînzarea bibliotecii onorabilului Sir John Stanley. Licitaţia din 11 martie 1744 a fost organizată, sub numele său, de Samuel Baker, considerat fondatorul casei Sotheby"s de mai tîrziu. Cei de acum amintesc cu firească mîndrie comparativă că dacă atunci au scos "cîteva sute de lire" pe o bibliotecă întreagă, peste 239 de ani, în decembrie 1983, Sotheby"s a vîndut o singură carte, "The Gospel of Henry the Lion", cu 8 milioane de lire sterline. Noul nume al afacerii lui Samuel Baker vine din 1778, de la unul dintre cei doi moştenitori, nepotul lui, John Sotheby. Sediul legendar din New Bond Street a fost inaugurat în 1917 iar în prezent peste 100 de birouri Sotheby"s funcţionează peste tot în lume, numai în România, nu.

Nici Christie"s nu se află în România şi nu a dat vreodată semne serioase că şi-ar dori să vină. Şi asta ar trebui să ne spună multe. Chris-tie"s a funcţionat de la început cu acest nume, prima vînzare fiind realizată în 1766 de James Christie. Inventarul de debut era umil dar des-tul de repede trece pe artă plastică, pictură mai ales. Şi sediul de bază al casei, cel din King Street, vine repede, în 1823. Între timp, şi Sotheby"s şi Christie"s şi-au deschis un al doilea sediu londonez, ambele mai mari, mai puţin centrale dar mai funcţionale.

Dar nu avem numai cele două numite în Londra sau Marea Britanie. În 1796, Harry Phillips, un fost lucrător al lui James Christie, şi-a deschis propria afacere, desigur în licitaţii de artă. Firma şi-a schimbat numele, proprietarul şi sediul de mai multe ori dar a continuat pe aceaşi piaţă. În 1999, casa de licitaţii Phillips a fost cumpărată de Bernard Arnault, şeful de la LVMH, adică megastructura de lux Louis Vuitton Moet Hennessey. La scurt timp se unesc cu Simon de Pury şi Daniela Luxembourg, doi foşti Sotheby"s care îşi puseseră şi ei de propria afacere. În doi ani preiau integral Phillips după care doamna Luxembourg vinde şi pleacă. În 2008, ruşii de la Mercury Group preiau majoritatea iar, în prezent, casa se numeşte Phillips de Pury and Company.

Bonhams precede Phillips cu 3 ani, naşterea casei fiind plasată în 1793, din colaborarea lui Walter Bonham, priceput la cărţi, cu Thomas Dodd, comerciant specializat în printuri. Englezii aveau deja aşa ceva pe vremea cînd pe noi ne modelau fanarioţii. Deşi nu este aşa de vestită, în ciuda vechimii şi a sediului pe New Bond Street, are şi o activitate însemnată şi o dezvoltare internaţională demnă de a fi evocată în acest context.

Dar nu numai casele de licitaţii sînt importante la Londra, ci şi fenomenul Portobello. Pe cîteva străduţe se întinde un mic orăşel de magazine de antichităţi, tarabe şi alte spaţii dedicate comerţului cu obiecte de artă şi de colecţie. Găseşti de toate aici, de la picturi şi sculpturi, la monede şi însemne militare. Lista posibilităţilor este aproape completă, rar cauţi ceva şi nu găseşti. Numele îi vine de la Portobello Road, strada centrală a acestui nucleu aproape de legendarul Nothing Hill. Acolo se făcea comerţ intens cu legume şi fructe iar după al doilea război a devenit raiul antichităţilor. Populaţia este foarte colorată şi se folosesc toate graiurile pămîntului, mai ales sîmbăta, cînd e ziua cea mare de la Portobello.

Nu departe de Portobello Road se află o altă stradă, Kensington Church Street, care se scurge pe o latură a Kensington Garden, parte inseparabilă a Hyde Park, spre selectul cartier Kensington. Locuitorii acestei străzi foarte elegante sînt galerii de artă şi de antichităţi, cu vechime şi prestigiu. Fiecare dintre aceste galerii sînt afaceri de familii vechi şi au o specializare destul de restrînsă. Există şi o asociaţie a comercianţilor de antichităţi aflaţi pe această stradă, una la rîndul ei prestigioasă şi recunoscută.

În Londra şi în întreaga Britanie sînt multe galerii comerciale de artă şi antichităţi, mai mari sau mai mici, mai specializate sau mai generaliste, practic în fiecare localitate funcţionează cel puţin un loc dedicat acestui comerţ. Nici asociaţiile nu lipsesc, funcţionează şi o BADA, British Antique Dealers" Association, adică exact ce îi spune numele. Peisajul este completat de numeroase publicaţii, independente sau scoase de o asociaţie, galerie sau mai ales case de licitaţii. De asemenea, publicaţiile, radiourile şi televiziunile au rubrici renumite care te învaţă ce şi cum să cumperi, cum să apreciezi sau, cum facem şi noi de 15 ani, infomează şi comenteză ce se petrece pe piaţa de artă.