Compania de construcţii Cominco Bucureşti a obţinut anul trecut un profit de 5,45 milioane lei (1,51 milioane euro), de peste 25 de ori mai mare faţă de anul anterior, după ce afacerile au avansat cu aproape 80%, arată rezultatele financiare preliminate trimise ieri pieţei Rasdaq, citate de NewsIn. În 2006, compania obţinuse un profit net de 211.833 lei.
Afacerile Cominco au avansat anul trecut cu 78%, la 320,14 milioane lei (88,68 milioane euro), după ce, în 2006 a afişat o cifră de afaceri de 179,46 milioane lei.
De asemenea, compania de construcţii şi-a sporit veniturile anul trecut cu 90%, până la 349,18 milioane lei (96,73 milioane euro), în timp ce în 2006 încasările s-au cifrat la 183,93 milioane lei.
În acelaşi timp, Cominco şi-a majorat cheltuielile cu 86%, la 341,95 milioane lei (94,72 milioane euro), în vreme ce în 2006 costurile au însumat 183,58 milioane lei.
Compania are un capital social de 4,5 milioane lei, divizat în 1,8 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 2,50 lei. Acţionarii principali ai societăţii sunt Cătălin Gemănar, cu 14,28%, Florin Rusu, cu 13,56%, Dan Gârjoabă, cu 13,54%, şi Gheorghe Gemănar, cu 13,36% din totalul acţiunilor.