Comisia Europeană aderă la mecanismul COVAX care vizează accesul echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19

J.P.
Miscellanea / 31 august 2020

Comisia Europeană aderă la mecanismul COVAX care vizează accesul echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19

Comisia Europeană şi-a confirmat interesul de a participa la mecanismul COVAX care vizează accesul echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19, disponibile peste tot în lume la preţuri accesibile, pentru toate persoanele care au nevoie de acestea. De asemenea, ca parte a unui efort al "Echipei Europa" (Team Europe), Comisia anunţă astăzi o contribuţie de 400 de milioane EUR sub formă de garanţii, menită să sprijine mecanismul COVAX şi obiectivele acestuia în contextul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a declarat: "Cooperarea la nivel mondial este singura modalitate de a combate o pandemie mondială. În cadrul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus şi al campaniei "Obiectivul nostru mondial: Uniţi pentru viitor" am văzut că actorii pertinenţi din toată lumea şi-au unit eforturile. Până în prezent aceştia s-au angajat să aloce aproape 16 miliarde EUR, iar organizaţiile şi cercetătorii cei mai talentaţi îşi unesc eforturile pentru a furniza vaccinuri, teste şi tratamente, care vor fi bunuri universale, comune. Astăzi, Comisia anunţă o contribuţie în valoare de 400 de milioane EUR la mecanismul COVAX, contribuţie care vizează colaborarea în vederea achiziţionării de viitoare vaccinuri în beneficiul ţărilor cu venituri mici şi medii. Sunt convinsă că aceste eforturi ne vor aduce mai aproape de obiectivul nostru, şi anume acela de a combate, împreună, acest virus."

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a declarat: "Doar lucrând împreună la nivel mondial, dând dovadă de solidaritate, putem combate coronavirusul. Avem nevoie de o abordare internaţională favorabilă incluziunii şi, aşa cum demonstrăm astăzi, Echipa Europa (Comisia Europeană şi statele membre ale UE) este hotărâtă să asigure succesul mecanismului COVAX şi să faciliteze accesul la un vaccin în mod echitabil pentru persoanele din întreaga lume."

Jutta Urpilainen, comisarul pentru parteneriate internaţionale, a declarat: "Numai prin asigurarea accesului echitabil, în întreaga lume, la un vaccin împotriva COVID-19 vom pune capăt pandemiei şi vom asigura o redresare durabilă; colaborarea cu ţările partenere este esenţială, astfel încât să putem reconstrui mai bine şi într-un mod mai sănătos."

Mecanismul COVAX, condus de Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI) împreună cu Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) şi OMS, urmăreşte să accelereze dezvoltarea şi fabricarea de vaccinuri împotriva COVID-19 şi să garanteze un acces corect şi echitabil pentru fiecare ţară din lume.

În cadrul unui angajament comun al UE (Comisia, statele membre şi instituţiile financiare europene, în special BEI) de a mobiliza resurse pentru răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus, Comisia intenţionează să mobilizeze până la 400 de milioane EUR sub formă de garanţii pentru a sprijini mecanismul COVAX şi obiectivele care stau la baza acestuia, ca parte a unui efort al Echipei Europa. Condiţiile şi modalităţile detaliate privind participarea şi contribuţia UE vor fi detaliate în următoarele zile şi săptămâni. Echipa Europa este pregătită să îşi utilizeze cunoştinţele şi resursele în cadrul mecanismului COVAX pentru a accelera şi a extinde dezvoltarea şi fabricarea unei oferte globale de vaccinuri pentru cetăţenii din întreaga lume, din ţările sărace şi din cele bogate.

Participarea UE la mecanismul COVAX va completa negocierile în curs de desfăşurare ale UE cu companiile producătoare de vaccinuri, care au drept scop creşterea capacităţii de producţie a producătorilor de vaccinuri, contribuind astfel la eforturile întreprinse la nivel mondial.

Comisia Europeană s-a angajat să asigure faptul că orice persoană care are nevoie de un vaccin îl şi obţine, oriunde în lume şi nu doar acasă. Nimeni nu va fi în siguranţă până când toată lumea nu va fi în siguranţă. Acesta este motivul pentru care Comisia a răspuns imediat la apelul lansat de OMS şi a colectat, începând cu 4 mai 2020, aproape 16 miliarde EUR în cadrul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, o acţiune globală vizând asigurarea accesului universal la teste, tratamente şi vaccinuri împotriva noului coronavirus, precum şi redresarea globală.

Campania "Obiectivul nostru mondial: Uniţi pentru viitor" reprezintă o etapă importantă în cadrul Răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, acţiunea mondială menită să asigure un acces universal la vaccinare, tratament şi testare pentru coronavirus la preţuri accesibile; campania a fost lansată la 28 mai de ONG-ul Global Citizen sub patronajul preşedintei Ursula von der Leyen.

În data de 4 mai Comisia a propus, de asemenea, un cadru de cooperare pentru a alinia eforturile întreprinse la nivel mondial şi a accelera progresele în ceea ce priveşte dezvoltarea de vaccinuri, terapii şi metode de diagnosticare pentru noul coronavirus, precum şi pentru a consolida sistemele de sănătate: acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (acceleratorul ACT).

Acest cadru de cooperare se bazează pe trei parteneriate axate pe cele trei priorităţi ale răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus. Parteneriatele reunesc actori din industrie, din cercetare, fundaţii, autorităţi de reglementare şi organizaţii internaţionale care colaborează în ceea ce priveşte toate etapele necesare pentru furnizarea de noi instrumente şi soluţii, de la cercetare la fabricare şi distribuţie.

Mecanismul COVAX este pilonul "vaccinuri" al acceleratorului ACT, o colaborare la nivel mondial menită să accelereze dezvoltarea, producţia şi accesul echitabil al tuturor ţărilor din lume la testele, tratamentele şi vaccinurile pentru COVID-19.

Mecanismul COVAX este condus de Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI) împreună cu Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) şi OMS; acesta a fost lansat la sfârşitul lunii aprilie 2020, în cadrul unui eveniment găzduit de directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de preşedintele Franţei, de preşedinta Comisiei Europene şi de Fundaţia Bill and Melinda Gates. De atunci, UE s-a implicat în mod activ alături de GAVI, de CEPI şi de alte ţări participante în procesul de instituire a structurilor de guvernanţă şi a instrumentelor financiare aferente mecanismului COVAX. După exprimarea interesului de astăzi urmează să fie definite condiţiile finale ale participării UE.

Mecanismul COVAX vizează achiziţionarea a 2 miliarde de doze până la sfârşitul anului 2021, prin negocierea cu un portofoliu diversificat de furnizori de vaccinuri care acoperă tehnologii ştiinţifice, termene de livrare şi preţuri diferite. COVAX este un mecanism de asigurare care va reduce riscul pentru producători (reticenţi să investească în condiţiile în care cererea nu este garantată) şi pentru state (interesate să asigure accesul la un vaccin viabil).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb