Comisia Europeană aprobă condiţionat tranzacţia dintre RWE şi E.ON

M.A.
Companii / 17 septembrie 2019

Comisia Europeană aprobă condiţionat tranzacţia dintre RWE şi E.ON

Comisia Europeană a dat undă verde reorganizării masive de pe piaţa germană a energiei, dar a stabilit condiţii pentru ca E.ON să achiziţioneze Innogy, subsidiara rivalei RWE, în scopul de a prezerva concurenţa în Germania şi în ţările vecine, transmit Reuters şi DPA.

Anul trecut, E.ON a anunţat că vrea să preia Innogy, divizia de energie regenerabilă a rivalei RWE AG, într-o tranzacţie complexă, evaluată la aproximativ 20 de miliarde de euro (25 miliarde de dolari). Este cel mai important proces de restructurare de pe piaţa energiei din Germania, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat că statul german va renunţa în totalitate la energia nucleară până în 2022, în urma dezastrului atomic de la Fukushima (Japonia), informează Agerpres.

Comisia Europeană a anunţat marţi că a identificat ameninţări legate de reduce concurenţei în sectoarele energetice din Germania, Cehia şi Ungaria.

"Este important ca toţi cetăţenii şi afacerile din UE să poată cumpăra gaze şi electricitate la preţuri competitive", a declarat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, adăugând că angajamentele E.ON înseamnă cu fuziunea nu va duce la restrângerea alegerilor şi la preţuri mai ridicate.

Pentru a răspunde temerilor antitrust ale Uniunii Europene, E.ON a acceptat să vândă părţi din afacerea sa de electricitate din Ungaria, activele din domeniul energiei şi gazelor ale Innogy din Cehia, a întrerupt operarea celor 34 de staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice de pe autostrăzile germane şi a renunţat să mai ofere încălzire pentru majoritatea clienţilor săi din Germania.

Conform unui viitor acord, cele mai mari companii de utilităţi din Germania nu vor mai concura una împotriva celeilalte. E.ON nu va mai produce electricitate şi se va concentra pe reţelele operaţionale de energie şi vânzarea electricităţii către consumatorii finali.

În principiu, acordul implică schimburi de active şi de acţiuni, ca parte a restructurării majore a pieţei energiei din Germania, într-o perioadă în care cea mai mare economie europeană renunţă la combustibilii clasici în favoarea energiei regenerabile.

În prima etapă, vânzarea Innogy va avea ca rezultat deţinerea unei participaţii minoritare de către RWE în E.ON.

Astfel, E.ON va achiziţiona întreaga participaţie de 76,8% deţinută de RWE în Innogy, iar RWE va deţine în schimb 16,7% din E.ON. De asemenea, E.ON va face o ofertă acţionarilor minoritari ai Innogy, care evaluează compania la 40 de euro per titlu, sau aproximativ 22 de miliarde de euro în total. Vineri, acţiunile Innogy au închis la 34,53 euro.

RWE va face o plată în numerar de 1,5 miliarde de euro către E.ON.

Obiectivul E.ON este să se concentreze pe retail, reţele de energie şi soluţii pentru clienţi, în timp ce RWE va prelua generarea energiei regenerabile a ambelor companii.

De asemenea, E.ON va transfera către RWE majoritatea afacerii sale de energie regenerabilă şi interesele minoritare deţinute de subsidiara sa PreussenElektra în centrale nucleare operate de RWE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb