Comisia Europeană investighează tranzacţia din Slovenia dintre MOL şi OMV

N.R.
Internaţional / 23 iunie 2022

Comisia Europeană investighează tranzacţia din Slovenia dintre MOL şi OMV

Autorităţile de reglementare antitrust din Uniunea Europeană au deschis astăzi o investigaţie aprofundată privind propusa achiziţionare de către compania energetică ungară MOL a subsidiarei OMV din Slovenia, pe fondul îngrijorărilor că tranzacţia ar putea afecta concurenţa, transmite Reuters.

În 2021, MOL şi compania energetică croată INA, al cărei cel mai important acţionar este MOL, au anunţat că vor achiziţiona OMV Slovenija. Conform acordului, MOL va prelua cele 120 de benzinării, sub brandurile OMV, Eurotruck, Avanti şi Diskont, şi afacerile engros din Slovenia ale companiei austriece.

Luna trecută, MOL a solicitat aprobarea Autorităţii de Reglementare antitrust din Uniunea Europeană pentru acest acord şi nu a oferit concesii pentru a remedia îngrijorările Executivului comunitar după analiza preliminară a tranzacţiei.

Comisia Europeană şi-a exprimat temerea că tranzacţia, în urma căreia vor fuziona al doilea şi al treilea mare furnizor de combustibil din Slovenia ar putea reduce concurenţa.

"Pentru a ne asigura că preţurile combustibililor la pompă nu sunt artificial mărite din cauza lipsei concurenţei, trebuie să supraveghem consolidarea", a declarat vicepreşedintele CE, Margrethe Vestager.

De asemenea, Executivul comunitar a citat barierele ridicate pentru ca potenţialii rivali să intre pe piaţă. În 28 octombrie, Comisia Europeană va decide dacă va aproba sau va bloca tranzacţia.

Tranzacţia este estimată la 301 milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb