Comisia Europeană prelungeşte posibilitatea de a acorda ajutoare de exploatare anumitor aeroporturi regionale

S.B.
Miscellanea / 7 iulie 2023

Comisia Europeană prelungeşte posibilitatea de a acorda ajutoare de exploatare anumitor aeroporturi regionale

Comisia Europeană a prelungit până la 4 aprilie 2027 posibilitatea de a acorda ajutoare de exploatare anumitor aeroporturi regionale, în temeiul Orientărilor din 2014 privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor şi companiilor aeriene, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, informează Agerpres.

Restul orientărilor se aplică în continuare, fără alte modificări, a precizat Comisia Europeană.

Orientările din 2014 privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor şi companiilor aeriene permit statelor membre să acorde, în anumite condiţii, ajutoare de exploatare aeroporturilor regionale cu mai puţin de 3 milioane de pasageri pe an, în vederea acoperirii cheltuielilor. Orientările stabilesc o perioadă de tranziţie de zece ani în cursul căreia un astfel de ajutor poate fi declarat compatibil cu piaţa internă. Perioada de tranziţie urma să expire la 4 aprilie 2024.

Orientările permit, de asemenea, statelor membre ca, în cadrul unui regim mai favorabil (şi anume, cu intensităţi mai mari ale ajutoarelor), să acorde ajutoare de exploatare aeroporturilor cu până la 700.000 de pasageri pe an, care se confruntă cu mai multe dificultăţi în ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor. Această posibilitate, prevăzută iniţial pentru cinci ani, a fost prelungită în 2018 până la încheierea perioadei de tranziţie, în aprilie 2024.

De la adoptarea orientărilor în 2014, sectorul european al aviaţiei s-a confruntat cu o criză majoră ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi a restricţiilor sanitare şi de călătorie adoptate pentru a limita răspândirea acesteia. Criza energetică care a urmat războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a afectat şi mai mult sectorul, în special prin creşterea semnificativă a costurilor cu energia ale operatorilor aeroportuari. În special, aeroporturile regionale s-au confruntat cu venituri mai mici şi cu costuri mai mari, ceea ce a avut un impact negativ asupra rentabilităţii lor. Acest lucru ar putea duce la închiderea anumitor aeroporturi regionale, ceea ce, la rândul său, ar putea afecta negativ conectivitatea în întreaga UE.

Având în vedere aceste circumstanţe excepţionale, Comisia a decis să prelungească perioada de tranziţie în cursul căreia statele membre pot acorda ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare ale aeroporturilor regionale cu trei ani, până la 4 aprilie 2027. Astfel, statele membre vor putea să sprijine aeroporturile regionale să îşi acopere cheltuielile şi să devină profitabile. Regimul specific pentru aeroporturile cu un trafic anual de până la 700.000 de pasageri se prelungeşte, de asemenea, până la 4 aprilie 2027.

În 2022, Comisia a lansat o cerere de contribuţii prin care invita toate părţile interesate să prezinte observaţii cu privire la intenţia sa de a aborda situaţia aeroporturilor regionale. Majoritatea respondenţilor la consultare au subliniat că este necesară o prelungire pentru a compensa impactul pandemiei de COVID-19 asupra capacităţii aeroporturilor regionale de a-şi acoperi cheltuielile.

În perioada mai 2023-iunie 2023, Comisia a efectuat o consultare publică prin care invita toate părţile interesate să prezinte observaţii cu privire la proiectul său de propunere de prelungire a aplicării Orientărilor din 2014 privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor şi companiilor aeriene.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bine ar fi sa fie desființată aceasta comisie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb