Comisia pentru control bugetar a amânat descărcarea de gestiune pentru trei agenţii europene

Elena Voinea
Internaţional / 27 martie 2012

UPDATE: Macovei: Cele trei agenţii europene vor trebui să publice declaraţiile de avere şi background-ul profesional al angajaţilor

"Prin amânarea descărcării de gestiune, le-am cerut celor trei agenţii să înceteze conflictul de interese", a declarat, astăzi europarlamentarul Monica Macovei.

Domnia sa a adăugat că experţii şi cei din conducerea agenţiilor trebuie să facă publice declaraţiile de avere şi background-ul profesional: "Acum, în multe cazuri, declaraţiile de avere se bazează pe încredere şi nu pot fi verificate. Avem nevoie de ambele documente, nu doar strânse într-un sertar, ci să fie publicate. Nu cred că trebuie să dureze foarte mult publicarea declaraţiilor de avere şi a background-ului profesional, aşa încât agenţiile ar trebui să se încadreze în termenul impus, adică luna iunie".

Monica Macovei a atras atenţia că România este mult mai avansată la capitolul declaraţii de avere, toţi funcţionarii publici fiind obligaţii să facă publice aceste documente.

Europarlamentarul a declarat: "În Belgia şi România conflictele de interese sunt infracţiune. Eu nu ţin să fie aici (n.r. la agenţiile europene) neapărat o infracţiune, dar ele nu trebuie să existe, ele trebuie făcute publice. Membrii care se află în conflicte de interese trebuie să plece".

............

Comisia pentru control bugetar din cadrul Parlamentului European a aprobat, astăzi, amânarea descărcării de gestiune pentru Agenţia Europeană de Mediu, pentru Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară şi pentru Agenţia Europeană pentru Medicamente, pentru anul financiar 2010.

Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru descărcarea de gestiune (n.r. "descărcarea de gestiune" reprezintă aprobarea modului în care instituţiile UE şi-au pus în aplicare propriile bugete în anul financiar respectiv, precum şi închiderea exerciţiului bugetar respectiv) a Agenţiilor europene pentru anul financiar 2010, a propus, anterior votului de astăzi din cadrul Comisiei pentru control bugetar, amânarea descărcării de gestiune şi, implicit, amânarea închiderii conturilor pentru Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) şi Agenţia Europeană de Mediu (EEA).

Propunerea Monicăi Macovei este motivată de cazurile de posibile conflicte de interese semnalate la aceste agenţii, de lipsa unor informaţii complete privind unele achiziţii publice şi de costurile ridicate pentru consiliile de administraţie, în special la EFSA. Monica Macovei a solicitat măsuri până pe 30 iunie 2012.

În ceea ce priveşte Curtea Europeană de Conturi (ECA), Monica Macovei semnalează în proiectul Raportului general privind descărcarea de gestiune a Agenţiilor europene ca, în ciuda cererilor repetate ale Parlamentului European, Curtea nu a prezentat raportul special privind o analiză comparativă a costurilor Agenţiilor europene, deşi acest raport era planificat pentru 2011. Mai mult, în februarie 2012, preşedintele Curţii de Conturi a trimis preşedintelui Parlamentului European un document cu date privind diverse costuri şi alte aspecte financiare legate de Agenţii, din perioada 2008-2010, indicând însă că acesta nu este "raportul special" planificat de ECA, că datele nu sunt de natură publică şi că acestea ar trebui utilizate pentru următoarea descărcare de gestiune, deşi datele respective se opresc la anul 2010. Monica Macovei precizează că atitudinea Curţii de Conturi nu este constructivă şi solicită publicarea acestor informaţii şi utilizarea lor în raportul pentru anul finaciar 2010.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb