Comitetul interministerial pentru Centenar a aprobat primele 43 de proiecte în valoare de 14,9 milioane de lei

D.I.
Politică / 23 martie 2018

Goerge Ivaşcu (Sursa foto: Twitter)

Goerge Ivaşcu (Sursa foto: Twitter)

Comitetul interministerial a aprobat astăzi o primă listă de 43 de proiecte pentru evenimente ce vor marca Centenarul Marii Uniri, a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu. Informează News.ro.

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a reprimit 151 de proiecte care vizează sărbătorirea Centenarului.

După a doua întâlnire a Comitetului interministerial, care a fost condusă de prim-ministrul Dăncilă, ministrul Ivaşcu a declarat: "Am aprobat prima listă de proiecte eligibile, alese pe criterii clare, după prima evaluare efectuată în spiritul legii. Este vorba despre proiecte reprezentative la nivel regional, naţional şi internaţional ale beneficiarilor ordonatori principali de credite. Am aprobat 43 de proiecte, care vor fi finanţate cu 14,9 milioane de lei".

El a adăugat că alte 21 de proiecte autofinanţabile sunt eligibile, fiind încadrate conceptual în strategia aniversării, iar 25 de proiecte au fost evaluate şi selectate, din punct de vedere al conţinutului tematic, dar necesită unele clarificări de ordin administrativ şi financiar.

Astfel, în total, 68 de proiecte sunt eligibile, cu finanţare de la MCIN, iar 21 se autofinanţează.

Ministrul a dat şi câteva exemple dintre cele deja aprobate: o propunere a Muzeului Naţional de Istorie a României - "Comorile României la Vatican", Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - "Clujenii şi Marea Unire" şi două concerte organizate de Centrul Tinerimea Română.

Ministrul Culturii a precizat că instituţia pe care o conduce a trimis adrese prin instituţiile Prefecturii către autorităţile administraţiilor publice locale care au propus proiecte de anvergură regională. Termenul de răspuns e de maxim o săptămână, nu mai târziu de 2 aprilie. Evaluarea lor avea loc în perioada 2 - 10 aprilie, iar după această dată va fi anunţată o nouă listă de proiecte.

Alte proiecte vor fi aprobate, pe măsură ce vor fi depuse, inclusiv din partea organizaţiilor nonguvernamentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb