Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Operaţional Comun "Bazinul Mării Negre 2007-2013" a aprobat 37 de proiecte

F.A.
Comunicate de presă / 21 iunie 2012

Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a participat, marţi, 19 iunie, la cea de-a şaptea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Operaţional Comun "Bazinul Mării Negre 2007-2013", se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. La eveniment au fost prezenţi membri ai Comitetului, reprezentând şase din cele opt state participante la program.

În cadrul reuniunii, Comitetul Comun de Monitorizare a aprobat lista proiectelor propuse spre finanţare de către Comitetul de Selecţie în cadrul celui de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte.

Au fost aprobate 37 de proiecte, în valoare de 16.655.279,02 euro (finanţare ENPI) şi 4.253.385,70 de euro (finanţare IPA), în cadrul tuturor celor trei priorităţi ale programului: dezvoltarea economică şi socială, protecţia şi conservarea mediului, precum şi crearea unui mediu cultural comun. Totodată, s-a luat decizia de a se solicita fonduri suplimentare de la Uniunea Europeană, ceea ce va crea potenţialul finanţării unui număr mai mare de proiecte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7511
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0054
Gram de aur (XAU)Gram de aur448.4343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb