Compania ELKOTech vizează pentru acest an afaceri similare cu cele din 2008, de 45,7 milioane dolari

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 20 mai 2010

Distribuitorul de produse IT ELKOTech Româ-nia are ca obiectiv pentru 2010 afaceri de cel puţin 45,7 milioane dolari, valoare similară cu cea din 2008, după ce anul trecut vânzările au scăzut cu 22% ca urmare a crizei economice.

"Deşi ne dorim ca rezultatele noastre să ajungă cel puţin la nivelul celor din 2008, respectiv 45,7 milioane dolari, realizăm că acest lucru va fi dificil", a declarat directorul general al companiei, Mircea Ciucur, citat de Mediafax. În 2009, afacerile companiei s-au diminuat cu 22%, la 35,7 milioane dolari, în condiţiile în care piaţa IT a scăzut cu circa 50%.

"Scăderea a apărut şi a fost previzibilă încă din al patrulea trimestrul al anului 2008, când vânzările s-au diminuat faţă de trimestrul anterior, datorită declanşării crizei. În 2009, lipsa proiectelor, cumulată cu contractarea comenzilor tuturor clienţilor din segmentul corporate, care s-au concentrat pe minimizarea costurilor şi mai puţin pe investiţii, starea de incertitudine a populaţiei, care în marea ei majoritate nu s-a mai confruntat cu astfel de situaţii şi care a dus şi la contractarea segmentului de retail, au dus în final la o scădere de circa 50% a pieţei", a adăugat Ciucur.

El a subliniat că, în aceste condiţii, ELKOTech şi-a majorat cota de piaţă şi a reuşit să-şi menţină numărul angajaţilor. Compania a încheiat anul trecut cu profit, acoperind astfel pierderea de la sfârşitul anului 2008 generată de creşterea cursului de schimb valutar.

"Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile scăderii cifrei de vânzări, ceea ce confirmă că masurile de optimizare a proceselor şi a costurilor au fost corecte. Credem că experienţa nouă, acumulată în anul anterior, ne va permite să încheiem 2010 pe plus", a adăugat directorul general al distribuitorului IT.

Înfiinţată în 1999, ELKOTech România este membră a ELKO Group din Letonia şi operează pe piaţa locală ca distribuitor de produse si echipamente IT. În afară de grupul leton, care deţine 51% din acţiuni, firma din România mai are ca acţionari patru persoane fizice, inclusiv directorul general, Mircea Ciucur, care are 16,5% din titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb