Companiile de utilităţi susţin că România nu este pregătită pentru liberalizarea preţului gazelor

A.I.
Companii / 10 martie 2017

Companiile de utilităţi susţin că România nu este pregătită pentru liberalizarea preţului gazelor

Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a anunţat vineri, într-un comunicat, că susţine "pe deplin" liberalizarea pieţei de gaze naturale din România, dar propune amânarea dereglementării preţurilor, prevăzută pentru 1 aprilie.

Federaţia argumentează că, în cadrul procesului de liberalizare, o etapă esenţială este stabilirea preţului gazului natural din producţia internă prin mecanisme de piaţă, şi nu prin decizie administrativă, pentru a putea garanta accesul nediscriminatoriu al participanţilor, relatează News.ro.

"Din păcate însă, în prezent, piaţa gazelor naturale din România nu îndeplineşte condiţiile prealabile şi indispensabile care să permită parcurgerea acestei etape şi, în consecinţă, considerăm că demararea acestui proces fără o pregătire prealabilă corespunzătoare va avea efecte negative în piaţa gazelor naturale, susceptibile a afecta interesul public general, în special pentru iarna viitoare", a menţionat ACUE.

Potrivit membrilor ACUE, liberalizarea ar genera o creştere a preţului final al gazelor pentru clienţii casnici şi pentru producătorii de energie termică, ce beneficiază în prezent de un preţ de achiziţie stabilit de Guvern.

"Astfel, dacă în prezent, costul de achiziţie al gazelor naturale pentru piaţa reglementată se situează la un nivel de 60 lei/MWh, dereglementarea acestui element de cost va conduce, într-o primă fază, la o creştere imediată a acestuia până la nivelul costului de achiziţie pentru piaţa liberă, care se situează în prezent între 72-80 lei/MWh, aşa cum rezultă din puţinele tranzacţii încheiate până în prezent pe pieţele centralizate", arată federaţia.

Preţul gazelor naturale din import este stabilit printr-un mecanism care are în vedere corelarea cu preţul petrolului (media pe ultimele 9 luni) şi cursul leu/dolar.

"În ceea ce priveşte perspectivele pentru sezonul rece 2017-2018, prognozele privind preţul de import al gazelor naturale - care (în absenţa unui preţ corect al gazului din producţia internă, rezultat al cererii şi ofertei într-o piaţă lichidă şi funcţională) va rămâne singurul preţ de referinţă pe piaţa gazelor naturale - indică pentru sfârşitul anului o creştere extrem de importantă a costului gazului natural ca marfă (aproximativ 100 lei/MWh în trimestrul 3 şi 104 lei/MWh în trimestrul 4)", susţine ACUE.

Membrii federaţiei consideră că există o probabilitate foarte ridicată ca producătorii interni să îşi stabilească preţurile de vânzare a gazelor din producţia internă la o valoare apropiată preţului gazelor naturale din import, "ceea ce poate genera efecte dramatice în piaţa gazelor naturale", care riscă să afecteze continuitatea şi siguranţa alimentării cu gaze naturale şi să conducă la falimentul unor participanţi la piaţă, în primul rând al producătorilor de energie termică în sistem centralizat dar şi a unor furnizori de gaze naturale.

Companiile de distribuţie şi furnizare reglementată de gaze naturale practică un tarif de distribuţie respectiv o marjă de furnizare care sunt stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi reprezintă astăzi în jur de 30% din preţul final al gazelor naturale, fără taxe.

Federaţia ACUE are 30 de membri, cu un număr total de circa 27.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.

Preţul gazelor naturale livrate consumatorilor casnici va creşte cu 5-6% de la 1 aprilie, odată cu liberalizarea totală a pieţei de gaze naturale, a declarat joi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.

"În previziunea noastră, având în vedere evoluţia preţurilor internaţionale care sunt la acelaşi nivel sau foarte apropiat de nivelul preţului din producţia internă, considerăm o creştere de câţiva lei pe MWh, ceea ce ar însemna o creştere între 5 şi 6% pe mia de metri cubi. ANRE a stabilit o metodologie astfel încât preţurile pentru achiziţia gazelor pentru populaţie să se facă pentru un an de zile, pentru o perioadă de iarnă, respectiv octombrie - aprilie. Asta înseamnă că furnizorii care sunt ataşaţi acestei pieţei vor cumpăra gaze la preţul de acum pentru un an întreg", a afirmat Havrileţ.

Potrivit şefului ANRE, consumatorul casnic este protejat împotriva unei creşteri neaşteptate de preţ pe piaţa liberă.

În sectorul de gaze naturale, preţul la producătorii interni se va liberaliza începând cu 1 aprilie 2017.

Astfel, de la 1 aprilie, Guvernul nu mai poate impune producătorilor preţuri de vânzare pentru gazele naturale. În schimb, ANRE va continua să verifice preţurile cu care furnizorii vând gazele către populaţie.

Havrileţ estima anul trecut că după 1 aprilie 2017 va avea loc o migrare permanentă a consumatorilor din zona reglementată către furnizorii care pot oferi gaze naturale la preţuri mai bune decât cei actuali.

Legislaţia actuală prevede ca termen-limită anul 2021 pentru liberalizarea completă a preţurilor pentru populaţie.

La gazele din producţia internă, care au preţul stabilit la 60 lei/MWh, se adaugă tariful de înmagazinare, în valoare de 20 lei/MWh, ceea ce duce preţul final la circa 80 lei/MWh. Importurile se realizează la preţuri de 78 lei/MWh, foarte aproape de preţul gazelor înmagazinate.

În ceea ce priveşte piaţa reglementată, în care sunt incluşi consumatorii casnici, preţul de 60 de lei/MWh fixat de guvern este sub cel al gazelor din import, de 78 de lei/MWh.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb