Sportul traversează cea mai complicată perioadă din istorie. Criza sanitară a dat peste cap toate competiţiile în toate colţurile lumii. Lucrurile nu stau diferit nici la noi. Optimismul de la începutul verii a fost înlocuit cu îngrijorare în toamnă şi se transformă în pesimism în prag de iarnă. Există o singură veste bună, oficială, deocamdată, nu vor fi blocate competiţiile sportive. Anunţul a fost făcut de ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe: "Nu vor fi blocaje în ceea ce priveşte competiţiile sportive. Lucrul la care ţin foarte mult este respectarea regulilor pentru că dacă faci acest lucru, ca sportiv sau ca entitate sportivă, riscul se diminuează foarte mult. Acum nu putem reduce totul la nivel de absurd, să nu avem niciun fel de infectare, dar, cu siguranţă, dacă regulile se respectă, sănătatea sportivilor este protejată şi numărul infectărilor ar fi foarte mic. Pe cale de consecinţă am putea asigura continuitatea tuturor competiţiilor. (...) Sportul are reguli suficiente pentru a continua toate competiţiile şi zvonistica nu o comentez. Eu cred că ceea ce avem în momentul de faţă ca şi cadru legal descris pentru aceste competiţii este suficient. Avem competiţii la fotbal, la handbal, la baschet, foarte multe sporturi au reînceput, sunt competiţii naţionale şi internaţionale, şi au făcut-o într-un mod sigur şi controlat".
În schimb, procedurile privind reluarea competiţiilor sportive care să beneficieze de prezenţa spectatorilor au fost suspendate din cauza creşterii numărului de infectări cu COVID-19, a declarat ministrul: "Deocamdată am suspendat modul în care ne organizam pentru repornirea evenimentelor sportive cu spectatori, tocmai din cauza acestui număr foarte mare de infectări. Este practic factorul de care depindem în luarea unei decizii. Îmi doresc să revenim la momente cu spectatori pe stadioane, nu vă ascund faptul că mi-aş fi dorit să se întâmple în toamna acestui an, că aş fi mers cu foarte mare încredere alături de FRF în organizarea meciurilor naţionalei de la Bucureşti cu spectatori. Nu a fost o solicitare a lor în mod expres, dar în mod evident că îşi doresc toţi cei care organizează competiţii, nu numai FRF-ul, să reia acest lucru. Responsabilitatea organizării meciurilor cu spectatori are trei componente esenţiale, a noastră, să oferim cadrul legal care să asigure protejarea sănătăţii participanţilor, a celui care organizează un asemenea meci, pentru că va trebui să pună în mişcare un număr mult mai mare de stewarzi care să controleze aceste lucruri să se pregătească financiar suplimentar. Şi o ultimă mare responsabilitate pe care trebuie să o conştientizăm este cea a spectatorilor. Gradul de conformare voluntară ar trebui să crească, oamenii să ştie cum se desfăşoară o asemenea partidă, care sunt regulile care trebuie respectate. Am asistat la televizor la un meci al unei echipe româneşti disputat în străinătate cu spectatori şi nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. Nu e suficient să porţi o mască, sau jumătate din spectatori se poartă o mască, să creezi asemenea aglomerări de mii şi mii de oameni care sunt împreună pe parcursul a două ore. De aceea vă spun că nimeni nu se joacă cu sănătatea publică în această ţară. Când vom avea o cifră diminuată sau când trendul va fi unul descendent atunci cu siguranţă vom lua în calcul acest lucru".
În absenţa spectatorilor interesul pentru sport a început să scadă, acest lucru este dovedit de cifrele de audienţă, dar şi de cele financiare.