Comunicat ANC, despre situaţia de la "Rafo"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 martie 2004

La "Rafo" Oneşti, controlul a reliefat că această societate a efectuat, în data de 18.02.2003, importul a 58.724.508 kg ţiţei în valoare de 13,7 milioane dolari, depunînd la biroul vamal Declaraţia Vamală Sumară, cînd marfa era deja pompată în conductele SC "Conpet" SA. Prin modul în care s-a acţionat au fost încălcate normele vamale privind importul mărfurilor, fapt ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu următoarele sume: 13,7 milioane dolari (438 miliarde lei), reprezentînd contravaloarea ţiţeiului ce nu mai poate fi valorificat de către stat; 85,7 miliarde lei, reprezentînd TVA aferent importului; 12,4 miliarde lei, reprezentînd dobînzi aferente TVA; 2,2 miliarde lei, reprezentînd comisionul vamal.

Actul de constatare a fost transmis pentru efectuarea cercetărilor, cu adresa nr.757/ 13.11.2003, la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Constanţa.

Referitor la privatizarea "Rafo" Oneşti şi situaţia economico-financiară a societăţii, aceasta a făcut obiectul unor verificări în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Justiţiei.

În urma acestei verificări a fost întocmit un Raport privind situaţia economico-financiară a "Rafo" Oneşti, raport ce a fost înaintat Guvernului.

De asemenea, în cazul "Rafo" Oneşti, ANC a efectuat şi operaţiuni de control inopinat prin comisarii Gărzii Financiare, în octombrie 2003. Au fost depistate 4 autocisterne care tranzitau judeţul Vrancea, conţinînd aproximativ 100 de tone de produse petroliere încărcate la SC "Rafo" SA Oneşti. Din cercetarea documentelor de livrare s-au constatat încercări de fraudare a bugetului de stat prin neplata accizelor. Ca urmare, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, dintre care una este în suma de 3 miliarde lei şi a fost confiscată întreaga cantitate de produse petroliere, urmînd a se cerceta pe întregul circuit legalitatea transporturilor efectuate. În prezent, la "Rafo" se desfăşoară activităţile specifice Parchetului Naţional Anticorupţie, iar orice alte comentarii nu fac decît să afecteze bunul mers al investigaţiilor acestuia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb