COMUNICAT DE PRESĂ POWERNET, LA ANIVERSAREA A 19 ANI:  Ce oportunităţi oferă tehnologia viitorului

M.F.
Companii / 19 octombrie 2018

 Ce oportunităţi oferă tehnologia viitorului

PowerNet, companie cu capital integral românesc, a sărbatorit 19 ani de la înfiinţare, timp în care a reuşit să obţină o mare vizibilitate în domeniile de externalizare a serviciilor şi integrarea soluţiilor IT, concurând cu succes marile firme internationale.

"TECH PARTY - evenimentul prin care a fost sărbătorită toată această activitate, a reprezentat un minunat prilej de a reuni echipa, partenerii şi prietenii companiei, cei care au fost alături de PowerNet în aceste aproape doua decenii", a declarat Emil Munteanu, Managing Partner - Power Net Consulting.

Au fost rememorate poveştile începuturilor, eforturile şi emoţiile de tineri antreprenori, au fost trecute în revistă marile proiecte cu care PowerNet se mândreşte, proiecte care au contribuit la succesul de astăzi. Asociaţii au realizat foarte repede faptul că un factor important al succesului este investiţia în resursa umană. Pentru a putea oferi servicii profesionale, de înaltă calitate, clienţilor săi, PowerNet a asigurat angajaţilor diverse forme de pregătire, training-uri şi certificări.

În ultimii 3 ani au vazut o oportunitate majoră în zona de securitate IT, astfel că au investit în parteneriate precum cel cu Forcepoint, MobileIron, Imperva, Ivanti sau Radware. Aceşti noi parteneri vin ca o completare a listei de parteneriate existente cu mari companii cu care au colaborat în multe proiecte precum: Microsoft, VmWare, DellEMC, Fortinet sau CA Technologies.

În cadrul Tech Party au fost prezentate şi oportunităţile pe care tehnologia le oferă în viitor şi către ce proiecte şi sectoare ale industriei IT&C îşi îndreaptă atenţia PowerNet. "Ne focusăm pe servicii profesionale de outsourcing pentru mentenanţă corectivă şi preventivă pentru infrastructuri IT medii şi enterprise, servicii de migrare de servere sau aplicaţii în cloud, iar mai nou ne uităm foarte atent către serviciile de automatizare de proces (roboţi software). În acest moment avem în derulare proiecte de securitate IT, respectiv Data Loss Prevention în companii din domeniul retail, farma, servicii, asigurari, suntem în curs de implementare a unei soluţii de Mobile Device Management într-o bancă şi lucrăm la implementarea unei soluţii de automatizare şi management al email-urilor într-o companie de utilităţi. De asemenea, furnizăm servicii de outsourcing pentru o companie din UK pentru care implementăm tehnologie WIFI pentru clienţii lor din Europa de Est", a precizat Emil Munteanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb