Concentrare - consolidare - globalizare în producţia şi distribuţia de oţel

• De ce concentrare - consolidare în siderurgie?

În ultimii ani are loc o accelerare a procesului de concentrare - consolidare a industriei metalurgice pe plan mondial în contextul globalizării acesteia, atât a capacităţilor de producţie, cât şi a distribuţiei şi a centrelor de servicii. În acelaşi timp, dacă ne referim la oţel sau la aluminiu, o componentă nouă a acestui proces este lupta pentru acapararea surselor de materii prime, în primul rând a minereului de fier şi a bauxitei - aluminei, astfel încât marii producători de metal să-şi asigure o pondere cât mai mare din necesar din resurse proprii.

De ce această luptă pentru noi şi noi fuziuni şi achiziţii de capacităţi existente, fără însă a neglija investiţiile în capacităţi noi? Dacă ne referim la industria oţelului, trebuie să desprindem următoarele cauze:

- industria oţelului este considerată cel mai sigur, mai stabil sector pentru investiţii, cu o prognoză foarte favorabilă pe termen scurt şi lung a indicatorilor de piaţă. Pe o scară de la A la D, compania de asigurări a afacerilor de comerţ COFACE situează siderurgia la nivelul A, ea fiind sectorul cu riscul financiar cel mai mic. Ritmurile de creştere a consumului, producţiei şi comerţului exterior din ultimii ani vin în susţinerea acestei clasificări, iar ameninţarea înlocuitorilor oţelului, de care se vorbea în anii "90, s-a dovedit nefondată;

- procesul concentrării - consolidării - globalizării este comun şi altor sectoare industriale, ba mai mult, alte industrii (de automobile, a aluminiului, a producţiei de cărbune cocsificabil, de minereu de fier etc.) sunt mai concentrate decât oţelul. Astfel, primii cinci mari producători de automobile realizează 65% din producţia mondială, în timp ce în cazul oţelului, primii cinci mari producători realizează, deocamdată, numai 20% din producţia mondială (Figura 1 şi 2).

Dacă se iau în considerare cifrele Institutului Internaţional al Oţelului din anii 2005 şi 2006, atunci se constată că primele 15 companii siderurgice au realizat 33% din producţia de oţel, în timp ce primii 15 fabricanţi de automobile realizează 87% din producţie;

- industria oţelului asigură profituri şi dividende confortabile, atunci când companiile au un management performant, fapt valabil şi pentru sectorul de distribuţie. Aşa este cazul grupului ArcelorMittal sau chiar al unor companii medii, dar performante, cum ar fi Voestalpine (Austria);

- un factor de accelerare a procesului de concentrare - consolidare în siderurgie a fost şi procesul de relocare a consumatorilor finali în ţările europene în dezvoltare, mai ales după procesul de aderare a acestora la Uniunea Europeană (UE). Am asistat şi asistăm la un proces de transfer al producţiei de automobile, echipamente electrocasnice, nave etc. în ţările central şi est-europene, care a determinat acelaşi proces şi în cazul fabricaţiei şi distribuţiei de oţel. În cazul ţărilor amintite procesul a fost favorizat de condiţiile financiare extrem de atragătoare oferite la achiziţie şi de calificarea ridicată a forţei de muncă;

- în sfârşit, după cum se vede şi în Figura 3, procesul de concentrare a fost determinat (şi a realizat) o creştere a viabilităţii unităţilor producătoare de oţel care aveau nevoie de aceasta.

Dacă factorii de mai sus sunt consideraţi elemente pozitive pentru dezvoltarea siderurgiei mondiale, este cazul să se analizeze şi aspectele, tot atât de importante, care îngrijorează mediul de afaceri, datorită influenţelor negative pe care procesul de concentrare -consolidare - globalizare le are asupra pieţei produselor siderurgice. Este vorba despre următoarele aspecte:

- o anumită distorsionare a pieţei oţelului; dacă la nivel global, politica de dezvoltare a unui mare grup siderurgic internaţional este în interesul grupului şi al indicatorilor mondiali, la nivel regional şi mai ales naţional, economia unor state poate suferi datorită măsurilor luate de grupul internaţional de a închide (total, parţial, pe timp limitat sau complet) unele capacităţi; în al doilea rând, politica de modernizări, restructurări şi de stabilire a structurii de producţie făcută de marile companii conform intereselor lor globale poate dăuna indicatorilor de eficienţă a entităţilor naţionale în domeniu; nu lipsit de importanţă este şi punctul de vedere al organizaţiilor sindicale privind influenţa consolidării siderurgiei mondiale asupra muncitorilor la Congresul pe tema consolidării siderurgiei (Istanbul, 27 mai 2007); acestea au arătat că trecerea de la proprietatea de stat la cea privată a determinat o creştere substanţială a productivităţii şi profitului, dar distribuţia acestuia a fost foarte inegală, în detrimentul muncitorilor care sunt principalii autori ai creşterii celor doi indicatori;

- se creează în mod inevitabil o monopolizare a pieţei oţelului la nivel naţional şi chiar regional pentru anumite produse sau grupe de produse, cu influenţe negative asupra aprovizionării unor anumite sectoare consumatoare;

- fenomenul de concentrare aduce după sine, în multe cazuri, o politică de preţuri din partea marilor companii şi grupuri producătoare care distorsionează serios implementarea principiului liberei concurenţe. Acest fapt, de obicei puţin abordat de managementul producătorilor, dar şi de analişti, se manifestă cel puţin în următoarele aspecte:

- un nivel de preţ disproporţionat de ridicat pentru livrările pe piaţa internă, comparativ cu cele pentru export;

- aplicarea unor proceduri şi clauze contractuale dominant în interesul marilor producători;

- practicarea unor preţuri de vânzare - la intern şi la export - în bună măsură nemotivate de factori obiectivi de piaţă. Acest fapt se întâmplă chiar în prezent când, pe motiv de creştere a preţurilor materiilor prime şi energie, se asistă la o creştere de preţuri la produsele finite din oţel la niveluri nemotivate. Astfel, pretenţia producătorilor de oţel de a majora în 2008 preţurile laminatelor cu 40 - 80 euro şi chiar peste, nu poate fi motivată de creşterile de preţ ale materiilor prime, energie şi transport de 33 - 40 euro/tonă (50/60 dolari/tonă) calculate de analişti. Majorările bruşte de preţ nu pot fi puse numai pe seama creşterilor de costuri la producători; apare evident că, fără o concentrare până la monopolizare a unor mari producători, acest fenomen nu ar fi fost posibil;

- factorul geopolitic, care a determinat concentrarea industriei oţelului şi a materiilor prime: creşterea într-un ritm accelerat a producţiei şi exportului de oţel a Chinei; la o producţie mondială de oţel de 1343 milioane tone în 2007, această ţară a produs 489 milioane tone, adică 36,4%. Exportul de laminate al acestei ţări a ajuns, în 2007, la 65,2 milioane tone, adică 17% din exportul mondial.

(va urma)