Concertul lui Julio Iglesias din Capitală se reprogramează

Elena Deacu
Miscellanea / 23 iunie 2015

Concertul lui Julio Iglesias din Capitală se reprogramează

Concertul cântăreţului Julio Iglesias care urma să aibă loc la Sala Palatului din Capitală, în data de 2 iulie, va fi reprogramat până la sfârşitul acestui an, deoarece artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale microscopice la spate.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, Julio Iglesias se află sub supravegherea medicilor clinicii Miami Physical Therapy Associates.

Reprezentanta clinicii din Miami, Miriam Guanche, a transmis o scrisoare medicală care certifică faptul că artistul a fost internat pentru examinare şi recuperare fizică în data de 16 iunie 2015, din cauza unor probleme grave la spate.

În urma intervenţiei chirurgicale, medicii i-au prescris artistului repaus total pentru următoarele 6 săptămâni, fapt ce l-a obligat pe Julio Iglesias să suspende concertele din cadrul turneului internaţional programate până în luna august.

"Deşi pregătirile concertului de la Bucureşti se aflau în linie dreaptă, organizatorii regretă această situaţie neprevăzută şi îi informează pe spectatori că spectacolul pe care Julio Iglesias urma să îl susţină la Sala Palatului din Bucureşti, în data de 2 iulie, nu se anulează ci, va fi reprogramat până la sfârşitul acestui an, noua dată urmând a fi anunţată în cel mai scurt timp posibil", se arată în comunicatul transmis.

Persoanele care deţin bilete pentru concertul Julio Iglesias de la Bucureşti sunt rugate să le păstreze, întrucât acestea îşi păstrează valabilitatea pentru concertul reprogramat, fie pot opta pentru una dintre următoarele variante propuse de organizatori: spectatorii vor avea posibilitatea de a le schimba cu bilete la concertele organizatorului Arta Scenei anunţate pentru următoarea perioadă, fie le vor putea returna în perioada 2 iulie - 1 septembrie 2015, la punctele de vânzare de bilete de unde au fost procurate, în vederea recuperării contravalorii acestora.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Concerte" rereprogramate, doi mari artisti 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb