Conducerea PNL a aprobat astăzi, cu majoritate de voturi, propunerile pentru noii miniştri - Radu Stroe, delegat pentru Administraţie, Mona Pivniceru - ministru al Justiţiei şi Mihai Voicu pentru ministru delegat pentru mediul de afaceri.
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a precizat că decizia a fost luată cu 40 de voturi favorabile, înregistrându-se o singură abţinere.