Ţara noastră produce cel puţin 4 milioane de litri de lapte anual, însă cantităţi foarte mari nu intră în circuitul economic, potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru. "Cred că subvenţia introdusă de Ministerul Agriculturii de 25 de euro/ tonă de lapte va scoate la suprafaţă foarte mult din laptele nedeclarat", a precizat domnia sa. Potrivit calculelor APRIL, în ţara noastră există 680.000 de fermieri mici, crescători de animale, însă, dintre aceştia, doar 75.000 îşi introduc laptele colectat în circuitul economic. Dintre cei 75.000, doar 15.000 fermieri nu produc lapte conform normelor europene. Din acest motiv, Dorin Cojocaru a spus: "Nu avem nevoie de încă un an de derogări de la Comisia Europenă. Cele 15.000 de cazuri sunt mai degrabă o problemă socială care nu se va rezolva cu încă un an de derogări CE". Pentru procesarea laptelui neconform, România a avut trei derogări, iar ultima expiră la 1 ianuarie 2014. Producătorii români nu doresc o nouă derogare pentru procesarea laptelui neconform, deoarece majoritatea a investit deja în modernizarea şi igienizarea fermelor.
• "Investitorii din industria laptelui au nevoie de preţuri realiste"
Investitorii interesaţi în industria produselor lactate din ţara noastră trebuie să cunoască realităţile pieţei de profil, pentru a-şi face un plan de afaceri realist, potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru. Domnia sa a ţinut să sublinieze că preţurile la achiziţia de lapte de la producător vehiculate (n.r.- 80 de bani /litru) nu sunt realiste, fiind în realitate mai mari. Potrivit preşedintelui APRIL, tarifele pentru laptele brut practicate de procesatori, prezentate de producători ca fiind prea mici, nu sunt cele reale. Dorin Cojocaru ne-a spus, însă, că această sumă reprezintă doar un preţ de bază la care producătorii primesc bonusuri pentru cantitatea de grăsime din lapte şi pentru proteine, iar la noul preţ astfel format se adaugă şi TVA.
În opinia preşedintelui APRIL, competitivitatea sectorului de lapte depinde foarte multe de cooperarea între fermierii, procesatori, dar şi de atitudinea celor care pot oferi finanţare: "Băncile trebuie să aibă o viziune clară asupra pieţei", a spus Dorin Cojocaru, care a punctat şi faptul că acest an a fost foarte profitabil pentru sectorul zootehnic, datorită producţiilor vegetale mari care au dus la un preţ relativ stabil şi mic.