CONFERINŢA FONDURILE EUROPENE EDIŢIA A IX-A / CARMEN ARHIP, BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE: "Băncile propun ajustarea cadrului legislativ pentru fondurile europene"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 1 noiembrie 2017

"Băncile propun ajustarea cadrului legislativ pentru fondurile europene"

Întregul sistem bancar cooperează cu autorităţile guvernamentale, încă din perioada de preaderare, şi propune diverse măsuri sau ajustări ale cadrului legislativ care să le permită beneficiarilor de fonduri europene să poată să-şi implementeze proiectele, şi cu credite bancare, dacă este cazul, şi care să faciliteze accesul spre sistemul bancar, a declarat, ieri, Carmen Arhip, director Fonduri Europene, BRD Groupe Societe Generale.

Domnia sa a afirmat: "Fondurile europene sunt importante, acesta este mesajul, aceasta este politica de coeziune cu banii destinaţi României pentru perioada 2014-2020".

Potrivit doamnei Arhip, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, în actualul exerciţiu financiar 2014-2020, ţara noastră poate accesa finanţări în valoare de 31,4 miliarde de euro, prin intermediul a opt programe operaţionale.

Reprezentanta BRD a menţionat că tendinţa este aceea de a diminua granturile şi de a creşte instrumentele financiare, fapt ce implică posibilitatea ca următorul exerciţiu să nu mai aducă atât de multe finanţări directe.

La aceste opt programe operaţionale se adaugă o alocare financiară de 19 miliarde de euro pentru agricultură, ca parte a Politicii Agricole Comune, astfel: 11 miliarde de euro pentru subvenţii APIA şi opt miliarde de euro pentru investiţii PNDR, a mai explicat Carmen Arhip.

Doamna Arhip a adus în discuţie şi Programul "Iniţiativa pentru IMM-uri", menţionând că acesta este un program operaţional distinct, sumele fiind administrate de Fondul European de Investiţii.

"Sunt mai multe bănci implicate în acest program, inclusiv BRD. Se marchează o trecere logică de la granturile actuale la instrumente financiare sofisticate, iar noi trebuie să ne pregătim pentru viitor, ceea ce reprezintă instrumentele financiare", a adăugat Carmen Arhip.

Totodată, domnia sa a precizat că printre beneficiile implementării fondurilor europene se numără şi faptul că se pot face lucruri importante, inclusiv în domenii pe care companiile nu reuşesc, întotdeauna, să le atace cu fonduri proprii.

Conform declaraţiilor reprezentantei BRD, beneficiile implementării de proiecte cu fonduri europene sunt următoarele: optimizarea raportului cost de producţie - preţ de vânzare; creşterea capacităţii de producţie, ceea ce poate determina creşterea cotei de piaţă; îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai produselor; eliminarea deficienţelor de mediu; parteneriate pentru activităţi de cercetare, dezvoltare, inovare şi crearea unor tehnologii şi produse noi, dar şi crearea unui brand.

Ca tendinţă, tot mai multe dintre proiectele care sunt finanţate de către bănci sunt cele cu fonduri europene, a conchis domnia sa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb